• Textul în format pdf pentru listare: Alexandru cel Bun

Ajuns domn al Moldovei, cu ajutorul lui Mircea cel Bătrân, fiul lui Roman I va fi unul dintre marii domni, dar nu prin rezultatul armelor, precum ceilalţi mai voievozi, ci printr-o lungă perioadă de pace şi prosperitate economică. Pacea de care s-a bucurat ţara este percepută şi de renumele dat domnului de „cel Bun”.

 Politica internă:

• se bazează pe relaţii bune cu marea boierime, căreia îi întăreşte prin acte dreptul de proprietate asupra moşiilor. Încurajează economia prin privilegiile comerciale, acordate negustorilor poloni din Liov (1408), dar şi celor braşoveni sau bistriţeni. Menţine în sfatul domnesc pe boierii cu dregătorii şi îi scoate pe cei cu funcţii regionale.

• în domeniul bisericesc are o activitate intense, reluând legăturile cu Patriarhia de la Constantinopol şi ctitorind mai multe mănăstiri. Astfel, îl primeşte în ţară pe trimisul patriarhiei, Grigore Ţamblac, care duce o intense activitate ortodoxă. Iosif este recunoscut mitropolit al Moldovei (1401) şi conflictul cu patriarhul este stins. Tot Alexandru adduce în ţară moaştele Sf. Ioan cel Nou, pe care le depune la Suceava şi ctitoreşte mănăstirile Bistriţa şi Moldoviţa, iar sub influenţa celei de-a doua soţii mai înfiinţează o episcopie catolică la Baia, unde se afla o comunitate de negustori şi meşteşugari germani.
• de asemenea, el primeşte de la Vladislav Jagello, Pocuţia, deoarece acesta nu returnase în întregime împrumutul primit de la Petru I Muşat.

 Politica externă:

• a acestui domn se axează pe apropierea de Polonia,, încercând astfel să contracareze pretenţiile Ungariei. El recunoaşte suzeranitatea lui Vladislav Jagello, mai întâi în 1402, apoi, reînnoind-o, în 1404, 1407, 1411. Se află, de asemenea, în relaţii bune cu cneazul Lituaniei, Vitold, frate al regelui polon, dar şi cu Mircea cel Bătrân, care l-a ajutat să ocupe tronul. Credincios suzeranului său polon, îl ajută în 1410, la Grünwald, să-i înfrângă pe cavalerii teutoni, care încercau să se extindă pe seama statului polon.
• uitând de ajutorul primit, în 1412, la Lublau, regele polon încheie un tratat cu Sigismund de Luxemburg al Ungariei, prin care Moldova urma să fie împărţită între cele două ţări (Ungaria lua sud-vestul cu Chilia iar Polonia nord-estul cu Cetatea Albă), dacă domnul moldovean nu participa la lupta antiotomană. Despre acest tratat Alexandru va afla însă mai târziu, aşa că în 1422 la Marienburg (Malbork) îl mai ajută o data pe Vladislav Jagello să-i înfrângă pe teutoni.
• relaţiile cu urmaşii lui Mircea vor fi bune, chiar dacă va ocupa Chilia de la munteni, el ajutându-i în luptele pentru tronul Ţării Româneşti, luptând împotriva lui Dan al II-lea, duşmanul fiilor lui Mircea. În 1420, Alexandru va respinge un atac al turcilor asupra Chiliei, aceasta fiind prima ciocnire dintre moldoveni şi turci. Aflând despre prevederile tratatului de la Lublau, se supără pe regele polon şi în 1431 se aliază cu lituanienii împotriva acestuia. Deşi la început războiul este favorabil pentru lituanieni şi moldoveni, el se va încheia cu înfrângerea acestora.
• Alexandru cel Bun nu va mai apuca sfârşitul războiului, stingându-se din viaţă şi fiind înmormântat la Mănăstirea Bistriţa.

Sursa: Vălu Năstăselu, Istoria Românilor, Editura Spiru Haret, Iaşi, 2005, p. 83-85.