Curiozităţi istorice

Mircea cel Bătrân – „cel mai viteaz şi mai ager dintre principii creştini”

Mircea cel Bătrân

(1386-1418)

Politica internă:

  • este pe măsura celei externe, Mircea fiind un adunător de pământuri româneşti. Astfel, ţara cuprindea Banatul de Severin, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Silistra (Dârstor), Basarabia de Sud, iar în Transilvania, Amlaşul, Făgăraşul şi cetăţile Bologa şi Bran, încât se putea intitule: „Io Mircea mare voievod şi domn, cu mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind toată Ţara Ungrovlahiei şi părţile de peste munţi, încă şi spre părţile tătăreşti şi Amlaşului Herţeg şi Banatului de Severin domn şi de amândouă părţile de peste toată Dunărea şi până la Marea cea Mare şi cetăţii Dârstor stăpânitor”.

Wallachia_Mircea_the_Elder

  • condiţiile în care el reuşeşte, până la 1389, să stăpânească şi Dobrogea sunt puţin cunoscute, important este că el ştie să organizeze şi să folosească aceste teritorii.
  • astfel, el exploatează sarea, deschide minele de aramă de la Bratislovo, încheie tratate comerciale cu negustori poloni şi braşoveni, stabileşte dregătoriile (printre care şi banul Severinului), organizează cancelaria domnească, acordă acte de proprietate pentru domenii, stabileşte privilegiile boierilor şi obligaţiile producătorilor liberi. Are, de asemenea, o intensă activitate pe linie bisericească, ctitorind Cozia şi terminând Tismana, pe lângă alte locaşuri mai mărunte.

PrivilegiuBrasov-Mircea

Politica externă:

  • va fi dominată de luptele cu turcii. Mai întâi, domnul se va pregăti pe plan militar şi diplomatic. Armata era formată din oastea de curteni, steagurile boierilor, dar şi din cetele ţăranilor liberi, chemaţi la „oastea cea mare”.
  • de asemenea, întăreşte cetăţile de la Dunăre, Turnu, Brăila, şi construieşte Giurgiu. Prieten şi aliat cu Petru Muşat al Moldovei, prin intermediul acestuia, negociază la Radom, în 1390, alianţa cu Vladislav Jagello al Poloniei. Astfel, el anula pretenţiile de suzeranitate ale lui Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, însă, ulterior, relaţiile cu regele maghiar se vor schimba datorită turcilor.

MirceaCelBatranSeal1390

  • seria luptelor cu turcii este deschisă în 1389, când un corp de oaste muntean luptă alături de sârbi la Kossovopolje (Câmpia Mierlei). Chiar dacă sultanul Murad este ucis, iar conducerea armatei este preluată de fiul său, Baiazid I Ilderim, sârbii sunt înfrânţi şi devin vasali ai turcilor, de acum înainte fiind obligaţi să participe alături de otomani la campaniile acestora. Un corp de oaste trimis de sultan pentru a-l pedepsi pe Mircea, pentru ajutorul dat sârbilor, este înfrânt de domnul muntean la nord de Dunăre, în 1391.
  • în 1393 Baiazid cucereşte Ţaratul de Târnovo, ocupând astfel vestul Bulgariei. Acum el hotărăşte să termine şi cu Mircea care sprijinea popoarele creştine sud-dunărene şi trimite în Ţara Românească un corp de oaste de 40000 de soldaţi. Pare probabil că Mircea să nu fi dispus de mai mult de 10000 de ostaşi, deoarece adoptă tactica pârjolirii pământului şi a luptelor de hărţuială. El va angaja totuşi bătălia cu turcii la Rovine, un loc mlăştinos, fie pe Jiu, fie între Turnu şi Argeş, reuşind să provoace înfrângerea acestora.
  • data bătăliei este controversată, unii istorici considerând că lupta a avut loc pe 10 octombrie 1394, alţii pe 17 mai 1395, mai probabilă fiind, se pare, totuşi, prima datare. Cert este că Mircea provoacă mari pierderi turcilor. Insuficienţa trupelor îl face pe domnul muntean să se retragă spre munţi, mai ales că o parte a marii boierimi, nemulţumită de creşterea puterii centrale, va pactiza cu turcii şi-l va susţine pe noul domn adus de aceştia, Vlad Uzurpatorul. Mircea mai stăpânea doar Oltenia şi regiunile deluroase şi de munte, partea sud-estică, cu cetatea Dâmboviţa fiind a lui Vlad.

Giurgiu_3_34

  • în aceste condiţii grele, Mircea găseşte sprijin la regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, cu care în martie 1395 încheie la Braşov un tratat de alianţă antiotomană, fiind recunoscut de drept domn al ţării. În 1396 regele maghiar ia initiative organizării unei cruciade antiotomane, la care în afara cavalerilor apuseni (francezi, burghunzi, italieni, englezi), participă şi domnul Ţării Româneşti şi voievodul Transilvaniei, Ştibor. Cruciaţii cuceresc Vidinul şi Rahova şi au confruntarea decisivă cu turcii la Nicopole. Lipsa de disciplină şi de orice tactică militară a cavalerilor apuseni va duce la dezastrul armatei creştine. Refuzând să-l lase pe Mircea să atace primul, deoarece cunoştea tactica de luptă a turcilor, cavalerii apuseni angajează lupta în stilul turnirilor cu care erau obişnuiţi, fiind o pradă uşoară pentru disciplinata armată a lui Baiazid. Cruciaţii se retrag, iar turcii trec Dunărea şi ocupă cetatea Turnu. De asemenea, în Vidinul cucerit tot în 1396, turcii vor organiza un paşalâc, deposedându-i pe boierii bulgari de pământuri sau chiar executându-i. Acest lucru îi sperie pe boierii munteni care se îndepărtează de Vlad şi se apropie din nou de Mircea. Cu ajutorul voievodului Ştibor, Mircea reuşeşte să-l alunge pe uzurpator şi să redevină stăpân al întregii ţări (1396). În 1397 domnul muntean înfrânge o oaste turcească, trimisă de Baiazid la nord de Dunăre, iar în 1400 zdrobeşte o altă armată otomană, care se întorcea cu pradă din Ungaria.

800px-Nicopol_final_battle_1398

  • anul 1402 va fi unul fericit atât pentru Mircea, cât mai ales pentru bizantini. În acest an la Ankara, armata turcă condusă de Baiazid I este înfrântă într-o bătălie gigantică de conducătorul mongol Timur-Lenk. Baiazid cade prizonier şi pentru o bună perioadă de timp presiunea otomană scade. Între fii lui Baiazid începe lupta pentru succesiune, luptă în care intervine Mircea devenit, acum, principalul oponent al Semilunei în Balcani şi influenţând direct politica Imperiului Otoman. Astfel, în 1411 el reuşeşte să-l pună sultan pe Musa, care îi dă domnului muntean câteva teritorii în dreapta Dunării şi îl numeşte „părinte al meu”. În 1413 Musa este însă detronat de Mahomed, un alt fiu al lui Baiazid şi duşman al lui Mircea. Domnul muntean intervine din nou, sprijinindu-l acum pe Mustafa, dar şi acesta este înfrânt de Mahomed. După ce şi-a asigurat conducerea întregului imperiului, acesta va organiza în 1417 o expediţie de pedepsire a domnului muntean, turcii cucerind cu acest prilej Turnu, Giurgiu şi Dobrogea. În condiţiile în care regii Poloniei şi Ungariei sunt dispuşi să încheie un armistiţiu cu turcii, Mircea va fi nevoit să încheie pace cu sultanul şi să-i plătească un tribut anual. Tributul însemna răscumpărarea păcii şi a protecţiei oferite de turci, iar cuantumul şi condiţiile plătirii lui s-au stabilit printr-o „capitulaţie” (foarte probabil o înţelegere verbal între domn şi sultan, deoarece în arhiva turciei nu s-a descoperit nicio capitulaţie scrisă). Înţelegerea cu sultanul s-a realizat în 1417, ţara menţinându-şi astfel existenţa, fără să aibă soarta celor două ţarate bulgare de la Târnovo şi Vidin, transformate în paşalâcuri (provincii turceşti).
  • Marele domn şi voievod Mircea moare la 31 ianuarie 1418 şi este înmormântat la Mănăstirea Cozia.

1493985447367d703c

Sursa: Vălu Năstăselu, Istoria Românilor, Editura Spiru Haret, Iaşi, 2005, p. 81-83.

 

 

4 răspunsuri »

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.