Curiozităţi istorice

Ion Vodă „cel Cumplit”


Ion Vodă „cel Cumplit” (numit aşa în drama lui B. P. Haşdeu, epitet care izvorăşte probabil din modul cum îl socoteau acei boieri lesne schimbători şi aplecaţi spre trădare). Dar el mai apare şi sub alt epitet „cel Viteaz” ca şi Dan al II-lea şi Radu de la Afumaţi. Şi pe drept, dacă ne gândim că deşi a luat domnia cu ajutorul turcilor, situaţie conjucturală, cea mai frumoasă pagină din domnia sa în Moldova (1572-1574) este legată de lupta antiotomană, pentru independenţa ţării. Fiu natural al lui Ştefăniţă Vodă cu o armeancă, cronicile îl numesc şi „Armeanu”.

             Se pare că era născut în 1525, la luarea domniei fiind trecut de floarea vârstei (cca 47 ani). Mai încercase să ia domnia în 1551, sub Ştefan Rareş. Nu reuşeşte şi pleacă la Moscova, la curtea ţarului Ivan al IV-lea cel Groaznic, unde este primit foarte bine şi se căsătoreşte. La 1561 pleacă în Polonia, sub protecţia unui nobil influent la curte. Doi ani mai târziu ajunge la hanatul tătarilor din Crimeea, unde se împrieteneşte cu moştenitorul tronului, Mehmed Calga. Pe timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanu şi a lui Bogdan Lăpuşneanu, Ion se află în exil în insula Rhodos. Aici se ocupă cu negoţul de pietre preţioase şi strânge avere. Obţine astfel la Poartă mazilirea lui Bogdan Lăpuşneanu şi numirea sa ca domn al Moldovei (februarie 1572). Este impus domn de o oaste turcească şi un detaşament din Ţara Românească şi bine primit de boierii ţării.

Ioan_Voda

             În politica internă, Ion Vodă începe să domnească în chip înţelept, socotind că primul act necesar era întocmirea unui sfat domnesc nou („la domn nou, sfat nou”), cu elemente credincioase. Apoi se îngrijeşte de organizarea oştirii, orientându-se ca şi Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare spre boierimea mică şi mijlocie, răzeşi şi târgoveţi, elemente interesate în lupta antiotomană. În lunile martie-aprilie 1572, boierii „vechi”, înrăiţi în comploturi, sprijină încercarea lui Bogdan Lăpuşneanu de a-şi relua domnia. Dar aceasta este sortită eşecului. Complotul încearcă să-l răstoarne pe Ion Vodă, care triumfă însă şi în ziua de Paşte (6 aprilie 1572). Sunt executaţi Ionaşco Sbierea şi alţi capi ai complotului. Execuţiile se repetă pe măsură ce opoziţia continuă să uneltească. Boierii îl socotesc pe Ion Vodă tiran. E drept, măsurile lui erau foarte aspre, decapitarea, îngropări de viu, arderi de viu, poate şi tragerea în ţeapă. Au fost şi măsuri care au nemulţumit direct opoziţia boierească şi clericală: eliminarea din sfat a adepţilor lui Bogdan Lăpuşneanu, atenţia dată răzeşimii şi micii boierimi prin întărirea de proprietăţi cu acte de cancelarie, ca şi confiscarea satelor mănăstireşti şi stăvilirea abuzului clerului. De subliniat faptul că toate aceste măsuri nu izvorau din ambiţii de mărire, ci erau luate din raţiuni de stat menite să ducă la întărirea capacităţii de luptă şi apărare a independenţei Moldovei. Dacă adăugăm şi sprijinul acordat negoţului, baterea de monede de aramă, înţelegem în mare măsură şi grija pentru asigurarea bazei materiale a Moldovei .

            În politica externă, Ion Vodă a socotit că principalul pericol al vremii era Imperiul Otoman, căruia i-a plătit, la început, tributul pretins. Deşi are unele conflicte cu Polonia, raporturile ulterioare sunt de bună vecinătate. Plătind tribut turcilor, menţine liniştea ţării şi faţă de tătari.  Relaţii de bună vecinătate a întreţinut şi cu ţarul Moscovei, Ivan al IV-lea. La 21 februarie 1574 însă a venit în Moldova un sol turcesc, cerând sporirea tributului. În cazul refuzului, sultanul Selim al II-lea îl ameninţa pe Ion Vodă cu mazilirea. Cel care trebuia să-l înlocuiască era Petru Şchiopul. Ion Vodă înţelege primejdia reală ce plana asupra Moldovei. El convoacă de grabă Marea Adunare a ţării, compusă din conducătorii oştirilor, ca şi din reprezentanţii boierimii, clerului şi orăşenilor. Domnitorul le prezintă situaţia şi le cere să-i înfrunte pe turci cu armele, în chip demn, ca şi strămoşii lor. Adunarea Ţării a fost atunci la un glas cu Ion Vodă, care a dat solului răspuns că refuză plata dublării tributului. Aceasta însemna, de fapt, declaraţia de război. Aşteptându-se la un atac din partea Porţii, Ion Vodă pregăteşte ţara pentru apărare şi trimite soli la regele Poloniei şi la cazaci în vederea primirii unui ajutor armat. Vor veni în ajutor însă numai un detaşament de cazaci conduşi de hatmanul Sviercevski. Selim al II-lea, primind refuzul hotărăşte înlocuirea lui Ion Vodă cu Petru Şchiopul, frate cu domnul muntean Alexandru Mircea. Sultanul îi pune la dispoziţie lui Petru Şchiopul 30000 de luptători, la care se adaugă forţele trimise din Ţara Românească. Se desfăşoară lupta de la Jiliştea (14 aprilie 1754) şi, deşi adversarul dispunea de superioritate numerică, Ion Vodă obţine o victorie însemnată.

            Prezenţa Ţării Româneşti în armata otomană, îl determină pe Ion Vodă să încerce, ca şi Ştefan cel Mare în trecut, să aducă Moldova şi Muntenia în acelaşi front românesc. El reuşeşte să instaleze domn în Ţara Românească pe Vintilă Vodă, fiul lui Pătraşcu cel Bun. Dar acesta nu se poate menţine decât patru zile. Totuşi expediţia este binevenită, întrucât partea de răsărit a Ţării Româneşti (poziţie strategică necesară) rămâne sub controlul lui Ion Vodă, care angajează lupte şi pentru cetăţile Brăila, Tighina, Cetatea Albă. Temându-se să nu piardă Ţările Române de sub autoritatea sa, sultanul Selim trimite asupra Moldovei o armată de aproximativ 60000 de oşteni. Ion Vodă alege ca loc al bătăliei zona Iezerul Cahului. Dispunea de forţe mult reduse, dar era hotărât să învingă. În noaptea din ajunul bătăliei, trei mari boieri cu oştile lor trec în tabăra otomană. În timpul bătăliei se produce marea trădare din partea pârcălabului Eremia Golia, cumpărat de turci cu 30000 de galbeni. Acesta îl înştiinţează pe Ion Vodă că turcii sunt puţini şi pot fi uşor înfrânţi. Apoi, în ziua de 10 iunie, când începe bătălia, Eremia capitulează fără luptă, cu forţele pe care le conducea. Aceasta a fost lovitura de graţie dată lui Ion Vodă. Puterea de luptă a românilor a scăzut considerabil, iar ploaia neaşteptată compromite pulberea artileriei moldovene. Şi totuşi, în primele trei zile, cu forţe puţine de care dispunea (răzeşi, boiernaşii, târgoveţii şi corpul de cazaci al lui Sviercevski), Ion Vodă luptă din răsputeri, înscriind în lupta de la Roşcani ultima bătălie antiotomană însemnată din istoria Moldovei medievale. În ziua a patra însă, copleşit de numărul duşmanilor şi de mila oştenilor credincioşice rămăseseră în picioare, pentru a-i salva de la pieire, el se predă în mâna turcilor. Otomanii îi pregătesc o moarte groaznică: este legat de cozile unor cămile care îi despică în două corpul.

            Nici familia lui Ion Vodă nu a dăinuit mult. Din vremea când stătuse la curtea lui Ivan al IV-lea, Ion Vodă s-a căsătorit cu fiica cneazului Simion de Rostov, cu care l-a avut pe Petru. După luarea domniei, el îl roagă pe Ivan al IV-lea să-i trimită feciorul şi soţia în Moldova, dar primeşte vestea că ambii pieriseră de ciumă. Din a doua căsătorie, cea cu Maria Huru (fiica lui Lupe Huru, pârcălab de Hotin, unul dintre oamenii noi pe care îi adusese domnitorul în sfatul său) nu a avut copii. Se pare însă că din legăturile domnului cu o săsoaică se născuseră doi băieţi: Ştefan Surdul (care va domni puţin timp) şi Lazăr pretendent la tron, ameninţând domnia lui Petru Şchiopul. Ion Vodă va rămâne în istoria românilor drept chipul tragic, dar şi senin, al demnităţii ostăşeşti, care a apărat independenţa ţării cu preţul vieţii.

Sursa: Petru Demetru Popescu, Dicţionar de personalităţi istorice, Editura Niculescu, 2005, Bucureşti, p. 143-145.


VEZI ŞI:

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.