Domn al Ţării Româneşti (1462-1475), fiu al lui Vlad Dracul şi frate cu Vlad Ţepeş.

• Favorit al sultanului Mehmed al II-lea, el participă la expediţia otomană din 1462 (menită să-l înfrângă şi să-l scoată din domnie pe Vlad Ţepeş) cu 4000 de călăreţi munteni. Tocmai când Mehmed vroia să poruncească retragerea, iar Ţepeş  îşi epuizase forţele, intervine Radu care dă lovitura de graţie fratelui său, determinând victoria lui Mehmed.
• Sultanul porunceşte lui Ali beg, paşă de Silistra, să-l instaleze în scaun, în locul lui Ţepeş, pe Radu. Înscăunarea are loc la sfârşitul lui iunie sau începutul lui iulie 1462, când Radu este recunoscut şi de oficialitatea maghiară. În răstimpul domniei, Radu promovează o consecventă politică filoturcă, fapt care îl determină pe Ştefan cel Mare (ce se pregătea de războiul cu Poarta) să organizeze expediţii de înlocuire a lui Radu cu un domn prieten. Radu este înfrânt la Soci, Vodnău şi scos din domnie. Dar, cu ajutor turcesc, îşi reia domnia.
• În primăvara lui 1474, Ştefan cel Mare îl ajută pe Laiotă Basarab să revină la tron şi Radu trece munţii în Transilvania, sperând în ajutorul lui Matei Corvin. Soţia lui Radu s-a numit Maria, cu care a avut o fiică tot Maria (care devine soţia lui Ştefan cel Mare). Din Transilvania, Radu nu mai reuşeşte să revină la tron şi moare la sfârşitul anului 1474 sau la începutul lui 1475. Mormântul nu îi este cunoscut cu certitudine. Se bănuieşte însă că este la mănăstirea Tânganu (judeţul Ilfov), unica ctitorie a lui Radu.

Sursa: Petru Demetru Popescu, Dicţionar de personalităţi istorice, Editura Niculescu, Bucureşti, 2005, p. 232-233.