Textul în format pdf pentru listare: România în perioada Războiului Rece

Politica externă a României între anii 1945-1965

Aflată în sfera de influenţă sovietică după 1945, în prima etapă a Războiului Rece, diplomaţia românească a avut posibilităţi extrem de limitate de manifestare autonomă, în plan internaţional, faţă de poziţiile blocului comunist, impuse de U.R.S.S. Astfel, România nu a mai putut desfăşura legăturile tradiţionale de politică externă avute în perioada interbelică.

  Politica externă a României a evoluat, în timpul regimului stalinist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948-1965), de la executarea fidelă a ordinelor venite de la Moscova, în condiţiile Războiului Rece, la distanţarea relativă faţă de U.R.S.S.

            Principalele momente ale politicii externe a României în această perioadă au fost:

• semnarea tratatului de pace cu Naţiunile Unite (10 februarie 1947), prin care frontiera de răsărit a statului român a fost stabilită la nivelul de la sfârşitul lunii 1940; cu acelaşi prilej, era recunoscută apartenenţa nord-vestului Transilvaniei, la statul român;
• participarea la fondarea Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R., 1949), cu sediul la Moscova, alături de U.R.S.S. şi de statele satelite ale acesteia;
• participarea la fondarea Organizaţiei Tratatului (Pactului) de la Varşovia (1955), alianţa militară a statelor comuniste controlate de U.R.S.S., îndreptată împotriva N.A.T.O.; Astfel, România a participat alături de celelalte state membre la înăbuşirea revoluţiei anticomuniste de la Budapesta (1956).
• primirea în rândul statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (1955).

După moartea lui Stalin (1953), Gheorghe Gheorghiu-Dej a început distanţarea faţă de politica Moscovei, sub pretextul construirii comunismului pe o cale proprie. Aceasta s-a înfăptuit progresiv, mai ales din motive economice. În aceste condiţii, s-a realizat o apropiere între comuniştii români şi rivalii celor sovietici, comuniştii chinezi, s-au intensificat acţiunile de colaborare cu o altă ţară comunistă care respingea dominaţia sovietică, Iugoslavia.

   Noua atitudine a României (accentuată după 1958, respectiv, după retragerea trupelor sovietice din România) s-a manifestat prin:

• respingerea în 1964 a planului Valev (inspirat de Moscov
  a), care prevedea crearea unei zone agricole integrate cu teritorii reunite din U.R.S.S., România şi Bulgaria;
• adoptarea „Declaraţiei Partidului Muncitoresc Român în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale” din 1964, prin care se respingea amestecul U.R.S.S. în problemele interne ale statelor comuniste.

Politica externă a României între anii 1965-1989

           Regimul naţional-comunist al lui Nicolae Ceauşescu (1965-1989) a continuat politica externă de distanţare faţă de Moscova. Legăturile cu statele occidentale s-au intensificat în primii ani ai regimului:

• în 1967, România a stabilit relaţii diplomatice cu Republica Federală Germania;
• în acelaşi an, în condiţiile războiului arabo-israelian, România a păstrat relaţiile cu Israelul, deşi, la ordinul sovieticilor, celelalte ţări comuniste le-au întrerupt;
• în 1968, România nu a participat la invadarea Cehoslovaciei de armatele statelor Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, ba chiar a condamnat vehement acţiunea militară de la Praga. Astfel, S.U.A. a susţinut politica României şi i-a oferit un regim comercial preferenţial;
• conducătorul român a efectuat vizite în diferite ţări, precum S.U.A., Franţa, Republica Federală Germania, Marea Britanie, etc., iar mulţi şefi de stat (Charles de Gaulle, preşedintele Franţei, Richard Nixon, preşedintele S.U.A.) au vizitat România;
• România a devenit membră a Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, din 1972;
• România a luat parte activ la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa, din 1975, de la Helsinki.În cadrul acesteia, Ceauşescu a propus respectarea principiului de egalitate între state, nerecurgerea la forţă şi la ameninţarea cu forţă.

Din cauza politicii interne tot mai abuzive faţă de cetăţeni şi a schimbării climatului politic internaţional în anii 1980, statul român a ajuns, în scurt timp, la izolarea internaţională. Nicolae Ceauşescu nu a perceput faptul că situaţia internaţională s-a schimbat, mai ales după venirea la putere, în U.R.S.S., a  lui Mihail Gorbaciov (1985). Se producea destinderea în relaţiile Est-Vest, în timp ce regimul Ceauşescu era criticat de lumea occidentală pentru încălcarea drepturilor omului, pentru greşelile comise în politica internă etc.

            Cu timpul, România a început să fie ocolită de conducătorii marilor puteri care întreprindeau vizite în regiune, iar relaţiile altor state cu regimul de la Bucureşti s-au restrâns considerabil. În ultimii ani dinainte de căderea comunismului, relaţiile externe ale României erau îndreptate aproape exclusiv către state din Africa şi Asia. Relaţiile cu statele occidentale au putut fi reluate abia după înlăturarea regimului comunist.

Sursa:

• Magda Stan, Cristian Vornicu, Istorie, Sinteze şi teste pentru examenul de Bacalaureat, Editura Niculescu, 2016, Bucureşti, p. 141-143.

VEZI ŞI:

România postbelică. Stalinism, naţional-comunism şi disidenţă anticomunistă. Construcţia democraţiei postdecembriste – pregătire BAC