Liceu

România în vremea dictaturii regale

Textul în format pdf pentru listare: România în vremea dictaturii regale

  1. Instaurarea regimului de autoritate monarhică

             Pe 10 februarie 1938, Carol al II-lea primeşte demisia lui Octavian Goga şi, în noaptea de 10 spre 11, el formează un govern de „uniune naţională”, prezidat de Patriarhul Miron Cristea. Acest guvern trece la introducerea regimului totalitar şi la distrugerea sistemului democratic al ţării. Pentru a fi mai credibil, la sfârşitul lunii martie guvernul Miron Cristea este completat cu personalităţi din P.N.L. (gruparea Gh. Tătărăscu) şi P.N.Ţ. (Armand Călinescu, P. Andrei, M. Ralea etc.). Instaurarea dictaturii carliste se face astfel:

  • 11 februarie 1938, se introduce starea de asediu şi cenzura;
  • prefecţii sunt numiţi dintre ofiţerii superiori;
  • 20 februarie 1938, se aplică Constituţia de la 1938, care menţine formal unele drepturi şi libertăţi democratice (egalitatea în faţa legii, libertatea individuală şi a conştiinţei, suveranitatea poporului etc.).

            Noua Constituţie acordă însă mari puteri regelui care este: Capul Statului, puterea legislativă îi aparţine, dar o exercită prin Parlament, are iniţiativă legislativă, convoacă Parlamentul, numeşte şi revocă ministri, poate dizolva Parlamentul şi poate să conducă prin decrete legi, putea declara războiul, încheia pacea, încheia tratate cu alte state fără aprobarea Parlamentului.

            Guvernul exercita puterea executivă în numele regelui şi avea răspundere numai în faţa acestuia.

            Parlamentul devine instrument al regelui, fiind compus din Adunarea Deputaţilor, (deputaţii erau aleşi pe 6 ani), iar Senatul din senatorii aleşi sau numiţi pe 9 ani (jumătate erau numiţi de rege). Aveau drept de vot cetăţenii care împliniseră 30 de ani.

IMG_3094

            Chiar dacă formal mai menţine anumite drepturi, care amintesc de o democraţie reală, aceste drepturi n-au fost respectate, iar regimul carlist a fost unul de dictatură:

  • 30 martie, se formează Consiliul de Coroană cu membrii numiţi de rege şi cu activitate permanentă;
  • 31 martie, sunt desfiinţate partidele politice;
  • august: este data o nouă lege administrativă, prin care, pe lângă vechile forme de organizare, apar ţinuturile (10 la număr), conduse de rezidenţi regali, iar primarii nu mai sunt aleşi, ci numiţi pe 6 ani;
  • octombrie: sunt desfiinţate sindicatele şi înlocuite cu breslele, care nu au dreptul să facă politică şi să se afilieze la organizaţii internaţionale;
  • decembrie: este înfiinţată organizaţia de tineret „Straja ţării”;
  • decembrie: este constituit Frontul Renaşterii Naţionale, partidul unic în stat, condus de rege, iar membrii săi erau obligaţi să poarte uniforme albastre;
  • martie 1939: în fruntea guvernului este pus Armand Călinescu, care este şi ministru de interne şi al apărării naţionale.

            După ce sesiunile Parlamentului sunt reduse drastic (2 luni pe an), Carol al II-lea nu mai întâmpină nicio opoziţie şi începe să fie numit „salvatorul ţării”. Împreună cu camarila sa Carol are ţara la discreţie, singurii care îl mai supără fiind legionarii, care o urau de moarte pe amanta regelui pentru că era evreică.

646x404 (1)

            Pentru a lovi în legionari, Carol al II-lea profită de o scrisoare ofensatoare, pe care Corneliu Zelea Codreanu i-a trimis-o lui Nicolae Iorga, consilier al regelui. El îl acuză pe şeful legionarilor de ultraj şi îl arestează, condamnându-l ulterior la 10 ani de muncă silnică. Spectrul politic internaţional nu-i este favorabil lui Carol al II-lea, care în noiembrie 1938 vizitează Anglia, Belgia şi Franţa, de unde nu obţine garanţii pentru securitatea României. La întoarcere, el are o întâlnire cu Hitler. Acesta îi cere să părăsească Societatea Naţiunilor, să încheie un tratat de alianţă cu Germania şi să-i aducă la conducere pe legionari.

carol_ii_hitler_23490300

            Întors în ţară, Carol al II-lea dă ordin ca Zelea Codreanu şi alte căpetenii legionare să fie executaţi, fapt realizat în noaptea de 29-30 noiembrie 1938.

            În martie 1939 este semnat Tratatul economic cu Germania (care cu puţin timp înainte cucerise Cehoslovacia). După atacarea Poloniei, România acordă ajutor acestei ţări, permiţând guvernului polon, tezaurului şi refugiaţilor să treacă prin ţară.

            Pentru uciderea lui Zelea Codreanu şi a celorlalte căpetenii legionare, noul „căpitan” Horia Sima a hotărât pedepsirea primului ministru Armand Călinescu, ucis pe 21 septembrie 1939. După acest asasinat, noul prim-ministru Gh. Argeşanu a ordonat executarea a 300 de căpetenii legionare în toată ţara. Aproape decapitată la nivel de vârf, legiunea va fi salvată de Hitler, aflat în primă ofensivă în Europa. Acesta face presiuni asupra regelui să-i elibereze pe legionari din închisori şi să-i aducă la putere (Horia Sima este numit subsecretar la Culte şi Arte). Carol al II-lea se vede nevoit să-l schimbe pe Gh. Argeşanu cu C. Argetoianu, iar apoi şi pe acesta cu Gh. Tătărăscu.

646x404

  1. Ultimatumul sovietic şi Dictatul de la Viena

             Consolidat pe plan intern, regimul lui Carol al II-lea este lovit însă puternic de evoluţia evenimentelor externe. După semnarea pe 23 august 1939 a Pactului Ribbentrop-Molotov, U.R.S.S. capătă mână liberă asupra unora dintre vecinii săi. Prin urmare, pe 26 iunie 1940, guvernul sovietic trimite un ultimatum guvernului român, cerându-i să cedeze Basarabia şi Bucovina. Pe 28 iunie, după ce este primită o a doua notă, în urma unui Consiliu de Coroană se acceptă cedarea celor două provincii, dar o dată cu ele, mai este anexat şi ţinutul Herţei. În acest fel România a pierdut un teritoriu de 50.762 km2, populat cu 3.915.000 de locuitori, în majoritate români.

            Pe 4 iulie 1940 se formează guvernul condus de I. Gigurtu, personaj din camarila regală, agreat de Berlin. Din guvernul acesta sunt excluşi reprezentanţii grupării Armand Călinescu şi Gh. Tătărăscu şi sunt cooptaţi trei legionari, regele demonstrând că se orientează din mers şi în politica externă. Imediat, primul ministru renunţă la garanţiile  franco-engleze, care practic nu existau şi orientează politica externă spre Germania, iar România se retrage din Societatea Naţiunilor. De altfel, Carol al II-lea solicitase, încă de pe 1 iulie 1940, trimiterea unei misiuni militare germane în România.

            La începutul lunii august se interzice populaţiei evreieşti să mai ocupe funcţii publice şi se limitează posibilitatea de acţiune a breslelor.

            După eşuarea tratativelor dintre o delegaţie română şi una maghiară, purtate pe 16 august 1940 la Turnu Severin, cu privire la pretenţiile teritoriale ale Ungariei asupra României, Hitler este de acord cu cea mai mare parte a revendicărilor maghiare. În noapte de 29 spre 30 august 1940, la Viena, în urma întâlnirii unei delegaţii române cu miniştrii de externe ai Germaniei şi Italiei, Ribbentrop şi Ciano, s-a hotărât cedarea părţii de nord a Ardealului către Ungaria. România a fost reprezentată la tratativele prin Valer Pop şi ministru M. Manoilescu. Primul a refuzat semnarea dictatului, iar al doilea şi-a pierdut cunoştinţa. Pe 30 august 1940 Consiliul de Coroană a acceptat dictatul şi din trupul ţării este luată o suprafaţă de 42.243 km2, cu o populaţie de peste 2.600.000 de locuitori, majoritatea fiind români.

            Pierderea părţii de nord a Ardealului, cu Clujul, a dus la declanşarea unui val de proteste în întreaga ţară, nemulţumirile fiind îndreptate împotriva regelui. Ordinele date de autorităţi pentru reprimarea manifestaţiilor nu au fost îndeplinite, de cele mai multe ori soldaţii şi jandarmii fraternizând cu demonstranţii.

            În timp ce la Craiova, la începutul lunii septembrie 1940, se duceau tratative între o delegaţie română şi una bulgară, privind pretenţiile  teritoriale ale Bulgariei în Dobrogea de Sud, Iulia Maniu şi Ion Antonescu tratau problema detronării lui Carol al II-lea. Fiind singura personalitate onestă şi de prestigiu în acel moment, I. Antonescu, este chemat, pe 5 septembrie 1940 să formeze un nou guvern. Generalul, care n-a fost niciodată în relaţii bune cu regele, obţine de la acesta puteri depline pentru a conduce statul, Monarhia devenind o instituţie decorativă, deposedată de prerogativele înscrise în Constituţiile din 1866 şi 1923.

            În seara aceleiaşi zilei Ion Antonescu, devenit conducător al statului, îi cere lui Carol al II-lea să abdice, iar pe 6 septembrie este pus pentru a doua oară rege Mihai I.

            Pe 7 septembrie 1940, după tratativele de la Craiova, Ion Antonescu este nevoit să recunoască cedarea Cadrilaterului către Bulgaria şi cere Germaniei şi Italiei să acorde garanţiile promise pe 29 august la Viena, cu prilejul semnării dictatului.

            Pierderile teritoriale ale României în 1940 au fost de 99.738 km2 şi 6.821.000 de locuitori.

00ad9b8b501b3b0bb18acc83fd12ae9b4ef813bb

            Tot pe 7 septembrie 1940, Carol al II-lea şi Elena Lupescu părăseau ţara, urmăriţi la Jimbolia de gloanţele legionarilor. Se încheia astfel primul regim de dictatură din istoria ţării. Carol al II-lea, cu toate succesele economice înregistrate în ţară, succese generale, de altfel, la nivel european, rămâne în istoria românilor, ca regele sub care ţara a fost ciopârţită, ajungând în pragul desfiinţării, foarte aproape de ameninţarea făcută de Hitler cu prilejul semnării Dictatului de la Viena: „România va fi ştearsă de pe harta Europei”.


VEZI ŞI:

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.