Gimnaziu

Oraşul şi monumentele publice. Colosseum-ul şi gladiatorii – schiţa lecţiei (clasa a V-a)

În perioada Imperiului Roman, capitala acestuia, Roma, avea peste un milion de locuitori. Oraşul era înfrumuseţat cu monumente, clădiri, pieţe publice, teatre şi arene.

Cele mai importante construcţii din Roma antică sunt:

  1. Forul

  • piaţa publică asemănătoare agorei greceşti; era locul de întâlnire a cetăţenilor pentru discuţii, comerţ, activităţi culturale.

5

     2. Arcul de triumf

  • a fost construit pentru a sărbători o victorie militară sau venirea la tron a unui nou împărat;
  • armata învingătoare defila pe sub arcul de triumf la întoarcerea dintr-o campanie militară.

2

    3. Termele

  • aproape fiecare oraş roman avea băi publice numite terme;
  • romanii veneau la terme pentru a face băi calde sau reci, pentru exerciţii sportive, pentru a discuta sau a citi, deoarece termele aveau şi bibliotecă.

1

      4. Apeductele

  • începând cu anul 312 î. Hr., pentru transportul apei pe distanţe mari, romanii foloseau o construcţie de piatră apeduct, dotat cu reţele de conducte de plumb;
  • Roma a fost aprovizionată cu apă adusă de 13 apeducte principale.

3

      5. Hipodromul (Circus Maximus)

  • folosit încă din secolul al VI-lea î.Hr., a fost amenajat şi mărit în perioada imperială;
  • puteau participa la cursele de cai 250.000 de spectatori;
  • ultima cursă cu carele trase de cai a avut loc în anul 549.

800px-Plan_Rome_Caen_Circus_Maximus_Colisée

      6. Colosseum-ul

  • construit între 73-80 la iniţiativa împăratului Vespasian, amfiteatrul putea găzdui peste 50.000 de spectatori;
  • pe arenele acestuia erau organizate lupte cu gladiatori, execuţii publice şi spectacole impresionante în care erau reconstituite lupte navale.

arena

dam-images-daily-2015-08-roman-colosseum-roman-colosseum-italy-545


  • Textul despre gladiatori în format pdf pentru listare: Gladiatorii

Cine erau gladiatorii?

  • Gladiatorii erau sclavi special antrenaţi pentru a lupta în arenă. Luptele de gladiatori au fost preluate de romani de la etrusci, la început fiind un omagiu adus unor persoane importante care au murit. Primele lupte au avut loc în anul 264 î.Hr., când fiii lui Iunius Brutus au organizat lupte între trei perechi de gladiatori. Treptat, luptele au devenit tot mai populare, aşa încât la sfârşitul secolului al II-lea î.Hr. Senatul a admis luptele de gladiatori printre spectacolele organizate pe cheltuiala statului.
  • Gladiatorii aveau o instruire specială, la şcoala unui Ianista, după cum era numit cel ce se ocupa de gladiatori. Făceau exerciţii fizice dure, dar erau bine hrăniţi. Înainte de a intre în arenă, gladiatorii mâncau o cină specială, foarte bogată, care putea fi şi ultima.
  • Existau mai multe feluri de gladiatori. Unii aveau armament uşor, o cască cu cozoroc, un scut şi o sabie, fiind numiţi secutores sau urmăritorii fiindcă se mişcau repede şi atacau rapid. Retiarii aveau o tunică scurtă, o cingătoare lată de piele şi o apărătoare la braţul stâng. Erau înarmaţi cu o furcă ce avea trei colţi şi o plasă (ca cele ale pescarilor), pe care o aruncau asupra adversarului. Alţii erau complet acoperiţi cu plăci de fier sau purtau cască, platoşă, scut, având sabie şi pumnal.
  • Gladiatorii nu luptau niciodată cu adversari din aceeaşi categorie; puteau lupta însă cu fiarele sălbatice. După ce intrau în arenă şi salutau tribuna oficială, ăşi alegeau armele şi începeau lupta, în sunet de flaut şi trompete. Se făceau pariuri şi se striga mult. Dacă nu murea în arenă, gladiatorul învins era la mila învingătorului, a împăratului, în perioada imperială, şi a publicului pe care împăratul îl consulta. Ridicarea în sus a braţului şi a degetului mare însemna iertare, iar degetul mare în jos, moarte. Învingătorii primeau daruri preţioase şi, după multe victorii, erau eliberaţi, primind ca simbol o sabie de lemn.

gladiator2

Cine era Spartacus?

  • În anul 73 î.Hr., întreaga Peninsulă Italică a fost zguduită de o teribilă confruntare: Spatacus, un sclav gladiator, reuşise ceea ce armate vestite nu putuseră: să-i învingă pe romani. Doi ani mai târziu, pe drumul de la Capua la Roma, o privelişte sumbră dovedea tuturor cum ştiu romanii să-şi pedepsească duşmanii. 6000 de sclavi erau înşiruiţi, morţi, spre a arăta că sclavii nu trebuie să-şi înfrunte stăpânii. Spartacus murise.
  • Un trac din neamul maizilor”, ne spune autorul antic Plutarh, care ne-a lăsat o operă despre cel care l-a învins pe Spartacus, Crassus: Acesta nu numai că era dăruit cu un suflet mare şi un trup voinic, dar, mulţumită spiritului său prevăzător şi blândeţii sale, izbutise să se înalţe mai sus decât îi era hărăzit de soartă şi părea să aibă mai mult o fire grecească”.
  • Se pare că Spartacus a refuzat să servească în armata romană şi a fost vândut şcolii de gladiatori a lui Batiatus din Capua. Ne spune Plutarh că stăpânul lor se purta atât de rău cu ei, încât 200 s-au hotărât să fugă, însă doar 78 au izbutit, în frunte cu Spartacus.
  • Ei s-au refugiat pe muntele Vezuviu, unde au ajuns în curând 10.000 de sclavi. Romanii erau ocupaţi cu lupte în afara ţării, dar l-au trimis pe Clodius să-i spulbere. El a încercat să-i încercuiască pe munte, „unde urcuşul nu putea să fie decât o cărare întortocheată şi greu accesibilă” (Plutarh), dar sclavii s-au dovedit mai şireţi: au coborât pe frânghii din coarde de viţă de vie, pe munte rămănând un singur gladiator care să le arunce armele, după care a coborât şi el. Răsculaţii i-au înconjurat pe romani, care au fugit, lăsându-şi în urmă armele.
  • După victorie au venit alături de Spartacus şi mai mulţi oameni, armata învingându-l şi pe Publius Varinus, căruia i-au luat până şi calul. 120.000 de oameni erau acum răzvrătiţi, dar au început şi certurile între ei; unii voiau să atace Roma, deşi Spartacus, prudent, vroia să se îndrepte către Alpi. Aşa se face că 10.000 de oameni, conduşi de  gladiatorul Crixus au fost zdrobiţi de generalul Gellius. Spartacus, pornit spre Gallia Cisalpină,l-a învins pe guvernatorul acesteia, Cassius Longinus Varus, în anul 72 î.Hr. Cassius a reuşit să scape prin fugă.
  • La Roma era panică;de aceea, Senatul l-a trimis pe un general vestit şi dornic de glorie, Marcus Licinius Crassus, dar şi acesta a fost învins de câteva ori. Se părea că Spartacus era de neînvins. El s-a hotărât să plece spre sud, ajungând în Peninsula Bruttium, unde nişte piraţi îi promiseseră că îl vor trece în Sicilia. Crassus a hotărât să-i taie calea lui Spartacus, închizând făşia subţire de pământ, istmul, cu un şanţ adânc şi cu întărituri. Din nou Spartacus s-a dovedit isteţ: a umplut şanţul cu trupurile celor ucişi şi cu cadavrele cailor morţi şi a trecut. Au ajuns la Brundisium, dar o parte dintre sclavi, conduşi de Castus şi Gannicus, au plecat. O luptă grea îi aştepta, ne spune Plutarh:
  • Au murit atunci 12.300 de duşmani, dintre care numai doi au fost găsiţi cu răni în spate. Ceilalţi toţi au căzut în locurile lor, luptându-se cu romanii”.
  • După o serie de alte lupte, în anul 71 î. Hr. Crassus l-a biruit pe Spartacus, care s-a dovedit de o vitejie de neuitat. Plutarh spune că Spartacus „năpustindu-se asupra lui Crassus, rănit şi înfruntând o ploaie de săgeţi, nu izbuteşte să-l ajungă, dar omoară doi centurioni care-l atacaseră. În cele din urmă, fiindcă toţi oamenii săi o luaseră la fugă, el rămâne singur în mijlocul duşmanilor şi ţine piept multora, până când e doborât”.

Sursa:

  • Magda Stan, Istorie, Manual pentru clasa a V-a, Litera, 2017, p. 78-79.
  • Mihaela Puiu, Pagini de aur din Istoria Universală, vol. I, Editura Porţile Orientului, 2002,  Iaşi, p. 164-168.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.