Schiţa lecţiei în format pdf pentru listare: Fondarea Romei – schiţa lecţiei

Prezentarea power-point ce însoţeste lecţia: Fondarea Romei. Istorie şi legendă

Linkul către aplicaţia interactivă de verificare a cunoştinţelor: https://learningapps.org/view17285699

    Primii locuitori ai Italiei antice au fost italicii, din care făceau parte latinii, sabinii, samniţii. La începutul mileniului I î.Hr. din Orient au venit etruscii, iar în sudul peninsulei Italice se găseau elenii. 

După tradiţie, Roma, cetatea celor şapte coline, a fost întemeiată în anul 753 î.Hr. pe colina Palatin de lângă Tibru, în regiunea Latium. Întemeietorul legendar al cetăţii a fost Romulus, în acelaşi timp şi întâiul rege. Conform legendelor, Roma a fost condusă de şapte regi. Primii patru au fost latini şi sabini, iar ultimii trei etrusci. 

Societatea romană

• unitatea de bază a societăţii romane în secolele de început a fost ginta (gens), alcătuită din oameni care aveau acelaşi strămoş. De-a lungul istoriei Romei se cunosc câteva ginţi mari gens Iulia (din care făcea parte Iulius Caesar);
• zece ginţi formau o curie, iar mai multe curii un trib;
• treptat importanţa ginţii a scăzut, rolul său fiind luat de familie. Şeful acesteia era tatăl (pater familias);
• membrii unei ginţi se numeau patricieni, pentru că descindeau din acelaşi strămoş, părintele (pater) ginţii.
• patricienii erau proprietari de pământ şi aveau drepturi politice depline (aristocraţia);
• plebeii proveneau din rândul celor fără origine ori din străinii stabiliţi la Roma şi se ocupau cu meşteşugurile  şi comerţul;
• deşi erau oameni liberi, nu beneficiau de drepturi politice, nu puteau stăpâni pământ şi nu aveau ginţi proprii;
• sclavii erau în număr redus.

Prin reforma lui Servius Tullius, cetăţenii erau împărţiţi în funcţie de avere în clase de centurii. O centurie era formată din 100 de oameni

În fruntea statului se afla regele. El era comandant militar, judecător suprem şi mare preot (pontifex maximus).

Puterea regelui era limitată de Senat, format din 300 de patricieni, conducători ai ginţilor.

Adunarea poporului, întrunită pe triburi, curii sau centurii (comiţii), avea ca principală atribuţie alegerea regelui.

Nemulţumiţi de creşterea puterii regale, patricienii au provocat o răscoală în 509 î. Hr., care a dus la înlăturarea regalităţii.

Cei care au înfăptuit, în istorie, imensul Imperiu Roman din zona mediteraneană credeau că sunt urmaşii lui Enea, un celebru troian care reuşise să scape cu viaţă şi să plece, în peripeţii nemaipomenite, după distrucerea cetăţii sale natale de către greci. Alte legende despre întemeierea Romei îl arată pe Enea ca principe dardan fugit din Troia în Italia, după o călătorie fantastică, în corăbii, descrisă strălucit de poetul roman Vergiliu în epopeea faimoasă Eneida. Cu alte cuvinte Enea ar fi… strămoşul romanilor. Când a ajuns în Latium, spune legenda, Enea a luat-o în căsătorie pe Lavinia, fiica regelui Latinus. În onoarea ei au construit oraşul Lavinium. Fiul lui Enea, Ascaniu, ar fi întemeiat oraşul Ars Longa. Aici s-au născut gemenii Romulus şi Remus. Tot romanii considerau că Roma a fost fondată de Romulus, unul dintre gemenii zeului războiului,  Marte.

Captivanta epopee Eneida de Vergiliu

Grecii se mândresc cu epopeile Iliada şi Odiseea de Homer, iar romanii şi urmaşii lor venerează Eneida lui Vergiliu, epopeea poporului roman, care rememorează măiestrit momentul istoric al formării poporului din Peninsula Italică.

Vergiliu (Publius Vergilius Maro), poet classic al literaturii eline şi universal, a trait între 70 şi 19 î.Hr. A studiat la Cremona, Milan şi Roma, scriind ciclul de poezii Bucolice, apoi Georgicele. Dar “Bardul cel mai înseninat al romanilor” s-a acoperit de laurii gloriei datorită capodoperei antichităţii latine Eneida, în care este urmărit destinul lui Enea de la plecarea din Troia (Ilion), până la stabilirea lui pe pământul Latiumului. Să urmărim un rezumat  din textul Eneidei:

… Viteazul şi înţeleptul Enea este înzestrat cu mari calităţi umane (răbdare, putere de a depăşi momentele cumplite prin care trece) pentru a-şi îndeplini misiunea, idealul său şi al comunităţii prietenilor lui: de a-şi găsi o patrie nouă şi a forma un nou popor.

Însoţit de tovarăşii cu care a luptat la Troia, Enea trece prin întâmplări şi aventuri spectaculoase, la sfârşitul cărora va punea piatra de temelie a viitorului Imperiu Roman. Epopeea are două părţi.

În prima parte, e descrisă călătoria sa până la Latium, iar în partea a doua – luptele dintre troieni şi populaţiile conduse de Turnus, regele rutulilor.

Acţiunea propriu-zisă începe în al şaptelea an de rătăcire, când corabia a naufragiat la Cartagina, în Africa, marinarii ajungând la palatal reginei Dido, care îi întâmpină pe eroi cu onoruri şi găzduire aleasă. Aici, Enea, înzestrat cu harul povestirii, îi istoriseşte reginei evenimentele din războiul troian, rătăcirea pe mare până în Tracia, apoi pe insula Delos, în insulele Strofade, în Epir, în Sicilia. Se înfiripă o idilă între Enea şi regina Dido, căreia îi murise soţul. Regina încearcă să îl retina la Cartagina, însă Enea este chemat de menirea pentru care a fost predestinate, plecând în Sicilia. Cu inima frântă, Dido se sinucide. Femeile incendiază corăbiile, deoarece nu mai suportă călătoria bărbaţilor lor pe mare. Enea nu se lasă însă învins şi pleacă în Italia. Între timp, coboară în Infern, unde stă de vorbă cu tatăl său. Reîntors, urcă pe o corabie şi, în final, ajunge în Latium. În partea a doua, sunt prezentate războaiele purtate de troieni cu localnicii rutuli şi victoria decisive a lui Enea, care-şi încheia astfel misiunea sa istorică.

Legenda întemeierii Romei după Titus Livius

După ce oraşul Lavinium a devenit bogat şi înfloritor, Ascanius a hotărât să întemeieze la poalele munţilor Albani cetatea Alba longa, lăsând cârmuirea Laviniumului în grija mamei sale. Niciun vecin nu a mai cutezat să atace aşezările latinilor, nici după moartea lui Enea, nici mai târziu.

Proca a ajuns la tron după  mulţi ani. El avea doi fii: Numitor şi Amulius. Străvechiul sceptru regesc al gintei Silvia trebuia să fie luat de către Numitor, întâiul născut, dar Amulius şi-a alungat fratele de la domnie şi i-a luat locul. Nelegiuirile sale nu s-au oprit aici, deoarece a căutat să-o stârpească pe toţi urmaşii de neam bărbătesc ai lui Numitor.  Pe Rhea Silvia, fiica fratelui său, a făcut-o vestală, ca să nu mai poată avea copii. Aceasta a născut însă doi gemeni, pe care i-a numit drept fii ai zeului Marte. Înfuriat, Amulius a poruncit ca tânăra să fie pusă în lanţuri şi aruncată în temniţă, iar bebeluşii să fie azvârliţi pea pa Tibrului. Slujitorii care îndeplineau porunca regelui i-au lăsat pe copii la marginea unei bălţi, formată de revărsarea Tibrului, nădăjduind că aceştia se vor îneca chiar şi într-o apă stătătoare. Călăuzită de ţipetele copiilor înfometaţi, o lupoaică a găsit micuţii şi i-a alăptat cu dragoste. Un cioban al turmei regale, Faustulus, a surprins uimit scena în care animalul milos îi lingea. A luat copii şi i-a dus soţiei sale, Laurenţia.

Aici au crescut cei doi băieţi, devenind tineri frumoşi şi puternici. Nu leneveau la stână, ci colindau pădurile vecine după vânat, atacând şi tâlharii încărcaţi de prăzi, care îi jefuiau pe păstori. Se spune că de pe atunci au început să se sărbătorească Lupercaliile, pe muntele Palatin (care şi-a luat numele de la cetatea arcadiană Pallantium).

Tâlharii care avuseseră de-a face cu cei doi fraţi, Romulus şi Remus, şi care aveau ciudă pe ei au aflat data la care se sărbătoreau Lupercaliile şi l-au prins pe Remus, ducându-l la Amulius sub acuzarea că a prădat ogoarele lui Numitor şi s-a dedat la jafuri împreună cu o ceată de tineri fără căpătâi. Remus a fost predate lui Numitor, spre a fi pedepsit. Faustulus, care bănuise dintotdeauna că cei doi sunt de viţă regească, a hotărât că este  momentul să-I dezvăluie taina originii fraţilor gemeni lui Romulus.

În acelaşi timp, Numitor, care aflase că prizonierul său are un frate geamăn, a bănuit că aceştia sunt nepoţii săi, fiind cât pe ce să dezvăluie originea lor. Remus, aflat în cetatea lui Numitor, nu a stat cu mâinile în sân, ci a strâns o ceată, ca să-l ajute pe fratele său care ridicase la luptă păstorii împotriva lui Amulius. Păstorii au venit pe drumuri lăturalnice, ca să-i ia prin surprindere pe soldaţii lui Amulius şi, împreună cu ceata strânsă de Remus, au învins oamenii lui Amulius şi l-au omorât pe regele trădător.

După luptă, Numitor a dezvăluit adunării oraşului originea lui Romulus şi al lui Remus; şi toţi l-au aclamat drept rege al Albei Longa. Fraţii au hotărât să întemeieze un nou oraş, pe locurile unde crescuseră. Legenda spune că Remus ar fi sărit peste noile ziduri ridicate de Romulus, cu gândul de a râde de fratele său. Romulus s-a mâniat şi l-a ucis, spunând că în acest fel va pieri oricine va sări zidurile ridicate de el. Cetatea construită a luat numele de Roma de la întemeietorul ei, iar Romulus a rămas singur la putere. Peste ani, Roma va devenit un oraş puternic, stăpân al lumii, cu oameni războinici şi cutezători.

Linkul către aplicaţia interactivă de tip rebus creată prin LearningApps: https://learningapps.org/view17285699