Liceu

Colectivizarea


Agricultura a suferit şi ea transformările impuse de regimul comunist. Ca şi în industrie, şi aici, se desfiinţează proprietatea privată asupra pământului, trecând în proprietatea statului sau într-o formă de proprietate de grup. După reformele agrare din 1923 şi 1945, în România pământul agricol se afla în cea mai mare parte în proprietatea ţăranilor, suprafeţele mai mari de 10 ha reprezentând doar 19% din terenul arabil. Copiind modelul sovietic, la Plenara P.M.R. din martie 1949 (după naţionalizare) s-a hotărât colectivizarea agriculturii. În acest fel pământurile ţăranilor erau strânse la un loc, iar aceştia trebuiau să le muncească, primind în schimb bani şi o parte din produse.

Romania_-_Land_property_title_(Aruncuta,_Cluj)

            Colectivizarea agriculturii s-a desfăşurat între 1949 şi 1962 şi a parcurs mai multe etape. Între 1949-1953 s-a folosit din plin forţa, regimul comunist, condus de Gh. Gheorghiu-Dej recurgând la arestări şi violenţe, urmărind desfiinţarea aşa numiţilor chiaburi, care erau, de fapt, ţărani înstăriţi, şi înfiinţarea G.A.C. (Gospodării Agricole Colective). Trebuie menţionat că terenurile ţăranilor înscrişi în G.A.C. rămân de drept în proprietatea colectivă a acestor ţărani, dar de fapt statul comunist dispunea de ele aşa cum dorea. De asemenea, ţăranii membri ai G.A.C.-urilor erau obligaţi să muncească, fără să se ţină cont de suprafaţa de teren pe care a înscris-o în aceste gospodării colective. Cel ce nu muncea nu primea nimic, chiar dacă de pe pământul lui G.A.C.-ul scotea profit. Deşi era folosită din plin forţa, în acest interval de timp colectivizarea se făcea foarte greu doar 10% din suprafaţa agricolă aparţinând G.A.C.-urilor.

Aruncuta,Cluj-DSCF3805

            Între 1953-1957, pentru a aproviziona oraşele, unde se resimţea lipsa alimentelor,  comuniştii adoptă o politică mai flexibilă, înfiinţând mai întâi aşa numitele întovărăşiri, în cadrul cărora mai mulţi ţărani îşi uneau pământurile de bună voie (sau sub presiune), dar în final şi acestea se vor transforma în G.A.C. Deşi producţia la hectar era scăzută se obţineau, totuşi, produsele necesare pentru oraşele, mereu în creştere demografică, datorită industrializării. Această etapă a dus la creşterea suprafeţei deţinute de colectivişti la 16,7% şi la întovărăşiri la 24,39%.

800px-IICCR_W077_RO_BH_collective_farmers_7_Noiembrie

            Văzând că nici aşa nu se obţin rezultatele scontate, din 1958 până în 1962, se recurge din nou la forţă. După înfrângerea unor răscoale ţărăneşti din Vrancea, Suceava, Olt, Dâmboviţa etc., rezistenţa ţărănească este tot mai slabă, încât până în 1962 colectivizarea se încheie. În acest an proprietatea colectivistă în agricultură reprezenta 70%, cea de stat 17,6%, cea a întovărăşirilor 1,5%, iar cea privată 3,5% (terenuri din zone deluroase sau montane, unde nu se puteau face G.A.C.-uri). Colectivizarea a însemnat transformarea ţăranului în proletar agricol şi, conexată cu industrializarea, a contribuit la depopularea satelor, încurajând exodul spre oraşe.

            Formele de organizare în agricultura României după 1962 au fost: G.A.C (transformate mai târziu în C.A.P.), în care ţăranii deţineau pământul în comun, primind pentru munca prestată produse şi bani, G.A.S. (Gospodării Agricole de Stat), transformate mai târziu în I.A.S.-uri, în care pământul era proprietate a statului, iar lucrătorii erau muncitori agricoli, salarizaţi ca şi muncitorii din industrie, şi întovărăşirile, care după 1962 încep să dispară, fiind transformate în G.A.C.-uri.

            Colectivizarea agriculturii, aşa cum a fost făcută de comunişti, a însemnat încălcarea brutală a dreptului omului la proprietate particulară şi a distrus total şi aşa destul de slaba concurenţă între micii producători agricoli. În aceste condiţii, deşi se afla cantitativ pe locul doi după U.R.S.S. între ţările comuniste, România avea cea mai slabă producţie la ha, iar chimizarea şi mecanizarea, făcute după 1965 vor afecta grav solul şi mediul înconjurător.

            După 1983, foamea de produse agricole la export (pentru plata datoriei externe) a dus la scoaterea forţată la recoltat a soldaţilor, studenţilor, elevilor, medicilor şi a muncitorilor din fabrici. Exportul agro-alimentar a dus la raţionalizarea principalelor alimente şi la înfometarea populaţiei, mai rău ca pe timpul războiului. Privită în ansamblu, colectivizarea ca şi întreaga politică agricolă din perioada comunismului, a constituit un eşec total, singurul lucru bun fiind sistemele de irigaţie, construite mai ales în sudul ţării, dar care au fost, în cea mai mare parte, distruse după 1990.

1962_Romania_Completion_of_Agricultural_Collectivisation-Wheatsheat-and-hammer-and-sickle-emblem

Sursa: Vălu Năstăselu, Istoria Românilor, Editura Spiru Haret, Iaşi, 2005, p. 282-284.


VEZI ŞI:

2 răspunsuri »

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.