Pe la anul 700 î.Hr., triburile perşilor, din neamul mare al indo-europenilor, s-au unit sub conducerea lui Ahemene, care a întemeiat prima mare dinastie persană, cea a Ahemenizilor. Cyrus al II-lea cel Mare va cuceri o bună parte din teritoriile din Podişul Iran, Armenia, Fenicia, Asia Mică şi teritoriile dinspre India. Fiul său Cambyse al II-lea a pus în primejdie statul persan, care însă va reveni la glorie sub urmaşul său, Darius I, care a domnit între 522 şi 486 î.Hr.

Inscripţia de la Behistum

“Rege al regilor, rege în Persia, regele ţărilor, fiul lui Hystaspes, nepotul lui Arsames, ahemenidul“, aşa se intitulează Darius în faimoasa inscripţie de la Behistun. Inscripţia este impresionantă. Se află pe un zid înalt de stâncă, la 60 m înălţime. O sculptură arată un şir de nouă bărbaţi, sclavi, care înaintează spre marele rege. Acesta are piciorul pus pe Gaumata (un mag care declanşase o revoltă). În spatele regelui se află două ajutoare, iar zeul-soare înaripat, Ahura-Mazda, veghează deasupra.

Pe 40 de coloane urmează apoi, în trei limbi, o inscripţie lungă. Sunt pomeniţi cei 9 strămoşi ai lui Darius, luptele sale şi ţările din imperiu. Pe lângă scrierea lui Herodot, această inscripţie este cea mai bună sursă de date despre domnia marelui rege.

Domnia lui Darius

Darius şi-a început domnia învingându-l pe Gaumata, pe care l-a ucis. Acesta încercase să preia tronul lui Cambyse. Darius a înfrânt apoi alte răscoale şi şi-a consolidat domnia, refăcând imperiul înaintaşilor săi.

În anul 518 î.Hr. a început o expediţie contra Egiptului. A încercat să-şi facă aici aliaţi printre preoţi, construind un templu în oaza lui Ammon, Charga. Când animalul sacru al vechii capitale egiptene, taurul Apis a murit, a promis o recompensă mare celui care îl va descoperi pe urmaşul acestuia.

Darius a poruncit şi refacerea canalului dintre Nil şi Marea Roşie şi a poruncit învăţaţilor să alcătuiască un cod de legi, activitate care a durat 16 ani. Astfel, Darius a evitat certurile religioase şi posibilitatea unor răscoale.

Din Egipt a plecat spre Asia Centrală, în 517 î.Hr., cucerind Horezmul, Belucistanul şi Afganistanul. Valea Indusului a devenit graniţa imperiului lui Darius. De acolo l-a trimis pe Skylax din Karyanda într-o călătorie pe valea fluviului, deoarece Darius vroia să afle unde se varsă acesta, după cum ne spune Herodot. După ce au ajuns la vărsare, au pornit înspre apus pe mare, ajungând după o călătorie de 30 de luni la Marea Roşie.

Darius s-a preocupat de buna organizare a stăpânirii sale. A împărţit imperiul în mai multe regiuni numite satrapii, conduse de guvernatori, satrapi. Toate satrapiile erau legate de Persia printr-un sistem poştal bine organizat, călăreţii care se ocupau de poştă putând parcurge cam 300 km pe zi. Acest lucru se datora drumurilor foarte bine întreţinute. Şoselele se terminau la Susa şi Persepolis, centrul imperiului său. După modelul lidienilor din Asia Mică, care au bătut monede din aur şi argint, Darius a creat dareicul, o monedă cu valoare mare, având cam 8,5 grame de aur de bună calitate.

Oraşul perşilor, Persepolis

În 520 î.Hr. (sau în 518-516 î.Hr., după unii cercetători), Darius a început construirea unui oraş al perşilor, la poalele Muntelui Milei, Kuh-i-Ramat, oraş numit de greci Persepolis. Numele de astăzi se poate traduce tronul lui Jamshid, Jamshid fiind un rege mitic al Iranului. Unele construcţii au fost ridicate de Cyrus, pe la 550 î.Hr., iar urmaşii lui Darius au terminat construirea oraşului: Xerxes I a ridicat Poarta tuturor naţiunilor şi Sala tronului pe la 470 î.Hr., Artaxerxes I a definitivat Sala celor 100 de coloane pe la 450 î.Hr., iar Artaxerxes al II-lea a construit Palatul neterminat pe la 350 î.Hr.

Pe o latură a muntelui a fost construită o terasă uriaşă, unde se putea urca pe nişte trepte duble. Scările duceau la Apadana, sala cu coloane, şi erau bogat împodobite cu reliefuri care înfăţişează aducerea ofrandelor de către popoarele cucerite.

Palatele construite la Persepolis seamănă cu cele din vechea capitală, Pasargadai, dar sunt mult mai mari. Sala audienţelor era pătrată, cu latura de 75 m şi cu 36 de coloane de 20 m înălţime (de aici vine denumirea de Apadana). În partea de sus a coloanei, adică la capitel, sunt sculptaţi tauri sau fiinţe fantastice.

În Sala tronului sau a celor 100 de coloane, intrările, în număr de opt, sunt decorate cu scene de tron şi de luptă a regelui cu monştri. La nord, porticul este flancat de doi tauri de piatră imenşi. Sala a slujit şi ca loc de depozitare a bogăţiilor coroanei, aşa cum făceau şi şahii de mai târziu ai Iranului.

La 4,8 km nord-vest de oraş se află mormintele regale, dintre care doar cel al lui Darius îi poate fi atribuit cu certitudine. Faţada mormântului are formă de cruce, camera mortuară fiind adânc tăiată în stâncă. Celelalte morminte le sunt atribuite lui Xerxes, Artaxerxes I şi Darius al II-lea.

Darius a construit şi palatul de la Susa, adevărata sa reşedinţă. Un deal a fost nivelat pentru a se construi două platforme din cărămidă. Pe cea mai mare s-a construit un palat cu trei curţi. Pereţii erau înfrumuseţaţi cu reliefuri din cărămidă cu glazură colorată, după model babilonian, reprezentând tauri înaripaţi, lei şi ostaşi persani.

Darius şi geţii

În anul 513 î.Hr., Darius a cucerit Tracia şi o parte din Grecia şi a pornit o expediţie nereuşită contra sciţilor din nordul Mării Negre. Perşii au construit primul pod din Europa peste Dunăre, în zona locuită de geţi. Despre această expediţie ne povesteşte Herodot, în prima menţionare a strămoşilor noştri în istoria scrisă.

“…Darius trecu în Europa, dând mai întâi poruncă ionienilor să se îndrepte pe mare până la fluviul Istru, iar când vor fi ajuns la Istru, să lege malurile fluviului printr-un pod şi să-l aştepte acolo….

….Înainte de a ajunge la Istru… îi supuse mai întâi pe geţi, care se cred nemuritori, căci tracii… i s-au închinat lui Darius fără nici o împotrivire. Geţii însă, care luaseră hotărârea nesăbuită de a-l înfrunta, au fost robiţi pe dată, măcar că ei sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci“.

Lupta de la Maraton, după Herodot, Istorii

În timpul războaielor medice, în 490 î.Hr., o mare armată persană a debarcat pe câmpia mlăştinoasă de la Maraton, la 42 de km de Atena. Conducătorii atenienilor nu erau hotărâţi dacă să îi înfrunte sau nu pe persani. În cele din urmă strategul Miltiade i-a convins pe ceilalţi că trebuie să-l înfrunte pe Darius. Atenienii i-au avut ca aliaţi în această luptă pe grecii din Plateea.

Dup ce grecii şi-au ocupat poziţiile, s-au aruncat într-un iureş sălbatic asupra persanilor. Acestora nu le-a venit să creadă ochilor când au văzut numărul mic al elenilor, fără cavalerie şi fără arcaşi. Atenienii s-au încleştat cu îndârjire în luptă contra persanilor, fiind primii greci care au pornit în iureş contra duşmanului, fără a se înspăimânta de hainele persane. Iureşul acesta nebun a dat roade, persanii fiind doborâţi. Au murit atunci 6400 de persani şi 192 de atenieni.

Sursa: Mihaela Puiu, Pagini de aur din Istoria Universală, vol. I, Editura Porţile Orientului, 2002,  Iaşi, p. 74-79.