Curiozităţi istorice

Primul Război Mondial: Sarajevo, începutul măcelului (I)

28 iunie 1914. O zi de vară obişnuită în Europa. Pentru capitala Bosniei era însă o zi specială. Arhiducele Franz Ferdinand, moştenitorul coroanei Imperiului Austro-Ungar, urma să viziteze oraşul. Bătrânul împărat Franz Joseph nu mai putea să participe la manevrele planificate în Bosnia Herţegovina, aşa că l-a trimis pe moştenitor, mai ales că situaţia politică din zonă era destul de tensionată. După victoria Serbiei din războaiele balcanice (1912-1913), mişcarea naţională sârbă s-a intensificat, dorind eliberarea conaţionalilor slavi de sub ocupaţia austro-ungară.

800px-Franz_ferdinand

Moştenitorul tronului habsburgic

Franz Ferdinand von Habsburg era o figură aparte a familiei imperiale, fiind nepotul lui Franz Joseph. După moartea prinţului Rudolf, succesiunea a revenit tatălui său Karl Ludwig, fratele împăratului. Nimeni nu se gândea că iubitorul de viaţă uşoară poate moşteni tronul, mai ales că, la 26 de ani, după o călătorie în jurul lumii, a fost diagnosticat cu tuberculoză. S-a dus la tratament în Egipt, unde se găsea şi în 1896, când i s-a comunicat vestea morţii tatălui său.

Când a sosit momentul ca moştenitorul să se căsătorească, surpriza împăratului şi a familiei a fost mare. În loc să aleagă o logodnică pe măsură, a anunţat că o doreşte şi iubeşte pe contesa Sofia, doamnă de onoare a arhiducesei Isabela din Bratislava (care, de fapt, spera că vlăstarul imperial o va alege pe una dintre fiicele sale). Fiindcă nu a renunţat la iubirea vieţii sale, a fost pus să jure, la 8 aprilie 1900, la Hofburg, că planificata sa căsătorie va fi una morganatică, ceea ce însemna că nu era recunoscută de familia regală, iar copiii rezultaţi din aceasta nu puteau fi moştenitori ai tronului. După trei zile Franz Ferdinand şi tânăra de 23 de ani, Sofia, s-au căsătorit. La ceremonie nu a participat nimeni din familia regală, iar împăratul le-a trimis doar o telegramă rece, prin care comunica faptul că îi acordă Sofiei titlul de ducesă de Hohenberg.

După ce au revenit din luna de miere, tinerii căsătoriţi nu au avut o viaţă prea uşoară. Sofiei i se aducea aminte, permanent şi prin diferite mijloace, că nu are rangul potrivit unei soţii de viitor împărat. În aceste condiţii, vizita în Bosnia părea o binevenită scăpare.

Atentatorii pregătesc complotul

Romantica poveste de dragoste nu avea nicio semnificaţie pentru trei tineri sârbi, Gavrilo Princip, Trifka Grabez şi Nedjalko Cabrinovici, care depuseseră un jurământ solemn să îl asasineze pe Franz Ferdinand. Data aleasă avea o semnificaţie aparte pentru sârbi. La 28 iunie 1389, cneazul Lazăr a murit în lupta de la Kossovopolje (Câmpia Mierlei), înfruntându-i pe otomanii lui Murad I. Era o tristă comemorare de ziua sfântului Vit (Vidovdan), dar şi o amintire a faptei lui Milos Obilici, care a pătruns în tabăra turcă şi l-a ucis pe conducătorul turc.

De îndată ce în presă a apărut comunicatul cu privire la participarea lui Franz Ferdinand la manevrele militare din Bosnia, la Belgrad cei trei tineri au început să se pregătească. Sperau că un atentat de asemenea calibru va avea urmări politice semnificative. Din păcate, au avut dreptate. După ce s-au pregătit în tabăra militară de la Topcider, unde au tras cu pistolul, au aruncat bombe şi grenade, cei trei s-au întors la Belgrad pentru ultimele pregătiri. Cu sprijinul organizaţiei teroriste din care făceau parte au trecut graniţa, mai ales că mulţi dintre grăniceri erau de partea lor. Autorităţile sârbe, care ştiau ce se pregăteşte, dăduseră ordin să fie opriţi, dar nu erau conştienţi de numărul mare de susţinători din rândul soldaţilor şi ofiţerilor.

Au ajuns apoi la Sarajevo, aşteptând ziua în care urmau să-şi pună planul în aplicare. Se temeau că vor trebui să îl schimbe, deoarece regele Petru abdicase, fiind înlocuit de fiul său, Alexandru. De la Belgrad nu au venit însă instrucţiuni noi. Pe lângă cei trei tineri, alţi patru oameni îl aşteptau pe arhiduce. Unul dintre ei trebuia să aibă succes dacă ceilalţi eşuau.

Postcard_for_the_assassination_of_Archduke_Franz_Ferdinand_in_Sarajevo

Cum este ucis arhiducele

În ziua de 28 iunie, atentatorii s-au întâlnit pentru ultima oară într-o cofetărie, discutând detaliile finale. Şi-au luat apoi locurile pe cheiul Apel, pe unde alaiul urma să treacă de două ori. Dacă ratau o dată, puteau să mai încerce.

Arhiducele era sigur că nimic rău nu se putea întâmpla, chiar dacă autorităţile vieneze fuseseră avertizate de existenţa unui complot. Cu o seară înainte, el s-a plimbat pe străzile din capitala bosniacă, iar cei care l-au recunoscut l-au salutat cu multă căldură. La cina care a urmat în staţiunea Ilidz, din apropiere de Sarajevo, i s-a sugerat din nou arhiducelui să îşi contramandeze vizita la Sarajevo. Acesta a refuzat, pentru ca nu cumva supuşii săi slavi să vadă în aceasta un semn de laşitate. Alţi mebri ai suitei sale erau de aceeași părere.

28 iunie se anunţa a fi o zi frumoasă de vară, cu cer senin. De dimineaţă, arhiducele şi soţia sa au asistat la liturghie, apoi s-au îmbarcat în tren pornind spre Sarajevo. Amândoi erau bine dispuşi, Franz Ferdinand arătând elegant în uniforma sa de paradă. La gară au fost primiţi de o gardă de onoare, după care s-au urcat în automobilul cu care urmau să se deplaseze. Era al treilea automobil din coloană, în primul fiind agenţi de securitate împreună cu prefectul poliţiei şi alţi trei ofiţeri de poliţie.  În a doua era primarul oraşului Sarajevo împreună cu şeful poliţiei. Celelalte maşini erau ocupate de suita arhiducelui, iar o maşină era de rezervă.

Salve de tun răsunau pe străzile oraşului în acea zi de vară. O lună mai târziu, salvele de tun nu mai erau de paradă, ci aveau menirea de a ucide. Strigăte se auzeau pe străzile oraşului. Peste o lună, strigătele vor veni de la soldaţii trimişi pe front şi loviţi nemilos de gloanţe sau şrapnele. Steagurile austriece fluturau ceremonios. Peste o lună îi vor conduce pe soldaţii imperiului la moarte, iar alte steaguri li se vor alătura.

Coloana se deplasa mai încet decât era planificat, arhiducele vrând să guste din plin aceste momente. După ce au trecut prin dreptul cazărmii, au ajuns la şcoala de fete. Doi atentatori se găseau aici, având bombele pregătite. Fără explicaţie, nu le-au folosit. Văzând acest lucru, un altul a tras cu pistolul, iar la zece şi zece minute, al patrulea a aruncat cu o grenadă, care însă nu a explodat pe moment. Şoferul a văzut-o, a luat-o de pe capotă şi a aruncat-o. Atentatorii erau alţi patru naţionalişti trimişi pe lângă Gavrilo Princip şi ai lui.

Arhiducele nu a păţit nimic, soţia sa fiind doar uşor zgâriată la gât. Şi alţi mebri ai suitei şi pietoni suferiseră doar răni uşoare. Imediat după explozie, maşina arhiducelui a ajuns la primărie şi, după o scurtă ceremonie de primire, Franz Ferdinand i-a salutat în limba sârbă pe participanţi. Au început apoi discuţiile despre ce urma să facă moştenitorul. Unii erau de părere că restul vizitei trebuie contramandat, pentru siguranţa arhiducelui. Unii erau împotrivă, arătând că siguranţa arhiducelui nu era afectată. Cel care a luat decizia finală a fost însuşi Franz Ferdinand. El a hotărât că, după o vizită la spitalul unde fusese dus un aghiotant rănit, vor participa la deschiderea muzeului şi apoi vor lua prânzul. În niciun caz nu vor pleca în grabă. Se părea că arhiducele nu voia să ţină seama de faptul că măsurile de securitate nu erau strălucite.

La unsprezece fără un sfert, arhiducele şi soţia sa au părăsit clădirea primăriei, urcând din nou în automobile. Coloana a trecut din nou pe cheiul Apel, dar şoferul, care nu fusese anunţat de schimbarea de traseu, nu a făcut stânga spre spital, ci dreapta. Ajuns în dreptul unui depozit de vinuri, a început să schimbe direcţia. În acel moment, din mulţime a apărut un tânăr de statură mijlocie, cu părul lung, care a tras din plin mai multe focuri de armă. Era studentul Gavrilo Princip.

DC-1914-27-d-Sarajevo-cropped

Contele Franz von Harrach, care stătea pe scara de partea cealaltă a maşinii, a încercat să oprească cu o batistă şuvoiul de sânge care se scurgea din gura arhiducelui. În stare de conştienţă, acesta a strigat numele soţiei sale. Contele Harrach nu şi-a închipuit că Sofia se prăbuşise moartă, credea că doar a leşinat de spaimă. Când au ajuns la reşedinţa guvernatorului, trupurile celor doi au fost duse înăuntru. Medicul chemat de urgenţă a constatat că nu se mai putea face nimic. Ambii erau morţi. Arhiducele fusese omorât de un singur glonte care, după ce a secţionat o arteră, s-a oprit în coloana vertebrală. Hemoragia sa şi  a soţiei sale fusese accentuată de drumul rapid cu automobilul, pe un drum pavat, nu drept.

Gabrillo_Princip's_pistol_(3444725633)

Complotiştii sunt prinşi

După împuşcături, Gavrilo Princip a fost imediat imobilizat. A încercat să se sinucidă, spărgând fiola cu cianură pe care o avea pregătită, numai că otrava se descompusese între timp şi nu a avut alt efect decât nişte dureri de stomac groaznice. Şi ceilalţi atentatori au fost prinşi. Leo Peffer, judecător la tribunalul regional, s-a ocupat de interogarea lui Princip.

Procesul atentatorilor a început la 12 octombrie şi a durat până pe 28 octombrie. Cei judecaţi se considerau luptători  pentru cauza slavă şi credeau că gestul lor nu este o crimă, ci un act de justiţie. Deoarece tinerii până la 20 de ani nu puteau fi condamnaţi la moarte, potrivit legii, Princip a primit 20 de ani de închisoare. Condiţiile de detenţie au fost deosebit de dure. El a fost încarcerat la Terezin, cu hrană puţină, în frig, permanent în cătuşe. Din această cauză s-a îmbolnăvit de tuberculoză osoasă şi a încetat din viaţă la 28 aprilie 1918. Trupul său a fost îngropat în secret, în aceeaşi noapte, în cimitirul local. În 1920, rămăşiţele pământeşti ale lui Princip au fost deshumate şi transportate la Sarajevo, unde au fost îngropate în comun cu ale altor tovarăşi de luptă.

Proces_w_Sarajewie_s

În cealaltă tabără, vestea dublului asasinat nu a produs o suferinţă prea mare. Împăratul Franz Joseph se afla în acel moment la tratament în localitatea Bad Ischl şi, când  aghiotantul i-a adus telegrama care vestea tristul eveniment, a spus doar că Providenţa a făcut ordinea pe care el nu reuşise să o facă. Nici la Budapesta, cealaltă capitală a Imperiului Austro-Ungar, vestea nu a întristat prea mult, ba dimpotrivă. Franz Ferdinand era cunoscut ca fiind antimaghiar, având planuri de federalizare pe baze mai largi, care ar fi dus la pierderea privilegiilor ungurilor.

800px-Headline_of_the_New_York_Times_June-29-1914

 

Sursa: Mihaela Puiu, Pagini de aur din Istoria Universală, vol. III, Editura Porţile Orientului, 2004,  Iaşi, p. 50-57.

 

4 răspunsuri »

  1. Foarte interesant articolul,nu cunoșteam in amănunt asasinatul și celelalte informații! Voi urmări cu interes aceste pasaje istorice și tot ce se v_a prezenta in continuare! Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.