• Textul în format pdf pentru listare: Viaţa dictatorului italian Benito Mussolini

            Viitorul conducător al Italiei fasciste s-a născut în 1883 în orăşelul Predappio din Romagna. Provenit dintr-o familie de intelectuali (mama era profesoară, iar tatăl fierar, dar şi jurnalist de stânga), a avut în copilărie tulburări de vorbire, pe care însă le-a depăşit, devenind mai târziu un orator cunoscut. A avut probleme la şscoală, mai ales din cauza caracterului său dificil. La 10 ani, a condus o revoltă în cantina şcolii, fiind ulterior expulzat. A devenit profesor, în 1902 plecând în Elveţia. Aici a studiat filosofie, dar a fost de mai multe ori întemniţat şi apoi expulzat, fiind implicat în scandaluri şi revolte.

            Întors în Italia în 1904, devine jurnalist la un ziar socialist. Din 1912 a condus popularul ziar Avanti (Înainte). S-a opus iniţial implicării Italiei în război, dar apoi a susţinut-o, fiind exclus de la Avanti în noiembrie 1914. Pleacă la alt ziar de succes, Popolo d’Italia (Poporul Italiei). Deşi se declara în continuare socialist, el fusese de fapt exclus din rândurile partidului, deoarece milita pentru intrarea Italiei în război. În 1915, Mussolini a fost înrolat (în acest an Italia a intrat în război), înaintând doar până la gradul de caporal. Ca urmare a unui accident din timpul instrucţiei, este lăsat la vatră în 1917, reluându-şi munca de jurnalist la Il Popolo, pe care din 1918 nu îl mai prezintă drept socialist.

            După încheierea războiului, înfiinţează gruparea naţionalistă fascistă Fasci di Combatimento (Grupul de luptă). Aceasta nu a avut la început un succes prea mare, la întâlnirea inaugurală de la Milano venind cam 100 de oameni. Acest lucru a determinat  şi eşecul din alegerile din 1919, fasciştii neobţinând niciun loc în parlament. Cu timpul însă, mişcarea devine tot mai puternică, popularitatea datorându-se în mare parte greutăţilor prin care trecea Italia şi dezamăgirii unei bune părţi a opiniei publice faţă de hotărârile Conferinţei de Pace de la Paris (1919-1920). După o campanie electorală presărată cu bătăi şi intimidări, fasciştii au obţinut, în 1921, 35 de locuri în parlament, Mussolini devenind deputat. La sfârşitul anului 1921, partidul lui Mussolini avea 200.000 de membri.

            Beneficiind de această popularitate, Mussolini organizează în 1922 marşul asupra Romei. Drept urmare, la 30 octombie 1922, devine cel mai tânăr prim-ministru din istoria de până atunci a Italiei. Iată cum îşi descria el direcţia de acţiune în faţa Parlamentului italian:

            „Cu trei sute de mii de tineri, înarmaţi până în dinţi, gata de orice şi gata să asculte cu religiozitate orice comandă de-a mea, i-aş fi putut pedepsi pe toţi aceia care i-au ponegrit pe fascişti şi i-au împroşcat cu noroi. Aş fi putut face un bivuac din această sală mohorâtă; aş fi putut închide Parlamentul şi aş fi putut forma un guvern numai din fascişti, aş  fi putut face aşa, dar n-am vrut…

            Am format un guvern de coaliţie, nu cu intenţia de a obţine o majoritate în Parlament, de care mă pot lipsi deocamdată foarte bine, ci ca să-i pot aduna pe toţi cei care, dincolo de culoarea politică, doresc să sprijine şi să salveze naţiunea care suferă.”

            După acest discurs a primit puteri extraordinare pe o perioadă de 12 luni. Atrăgând însă de partea sa politicienii de dreapta, oamenii de afaceri şi industriaşii, ca şi o bună parte a clerului, Mussolini şi-a consilidat puterea, devenind, în fapt, dictatorul Italiei. Monarhia a colaborat cu Mussolini, dar puterile regelui erau nesemnificative.

            Il Duce, după cum a fost el supranumit, a condus ţara ca un dictator, apropriind-o de Germania nazistă. În 1935, armata italiană a atacat Etiopia, unde s-a declanşat un război crud. De asemenea, Italia, s-a alăturat Germaniei în sprijinirea Spaniei franchiste, trimiţând acolo numeroşi „voluntari”, şi a invadat Albania în aprilie 1939. La izbucnirea războiului mondial, în 1939, Italia şi-a declarat neutralitatea, dar se va alătura Germaniei naziste în atacarea Franţei, în 1940. După debarcarea din Sicilia, pierde puterea, fiind păstrat ca lider marionetă de către germani. Prins de comunişti, este executat la 28 aprilie 1945. Visurile de măreţie ale lui Mussolini s-au sfărâmat şi ele rapid, ca şi cele ale lui Hitler.

            După ce a fost executat de către comunişti, Mussolini a fost dus la Milano, unde cadavrul a fost spânzurat de picioare pe acoperişul unui garaj, în Piazzale Loreto. Crud exemplu pentru cei care credeau că pot deţine puterea absolută la infinit.

• Sursa: Mihaela Puiu, Pagini de aur din Istoria Universală, vol. III, Editura Porţile Orientului, 2004,  Iaşi, p. 76-79.