• Textul în format pdf pentru listare: Contele Zepplin şi balonul său

Începuturile unui tânăr aventurier

            Într-o zi de vară a anului 1838, la 8 iulie, se năştea lângă Constanz (Elveţia), în casa părinţilor săi Ferdinand von Zeppelin. A primit o educaţie atentă, profesorul său, un seminarist, aordând atenţie şi exerciţiilor pentru minte şi celor pentru trup. Micului Ferdinand îi plăceau ştiinţele naturii şi cele tehnice, dar şi înota, călărea sau vâslea.

            Văzând pasiunea fiului său pentru ştiinţele tehnice, părinţii au hotărât să îl înscrie la liceul din Stuttgart. După absolvirea cursurilor, el a terminat şi şcoala politehnică din acelaşi oraş. Ulterior, urmând tradiţia nobiliară germană, a fost înscris la şcoala de război din Ludwigsburg, dobândind gradul de sublocotenent. Curând i s-au remarcat calităţile inginereşti, aşa că a fost trimis la corpul de geniu de la Ulm.

            Zeppelin nu era pasionat numai de tehnică, ci avea şi spirit de aventurier. După izbucnirea Războiului de Secesiune din Statele Unite ale Americii, el a cerut concediu, s-a îmbarcat pe un vas ce traversa Atlanticul, ajungând peste ocean. Aici s-a înrolat în rândurile armatei nordiste, dând dovadă de mult curaj şi scăpând de multe ori ca prin urechile acului de inamic, graţie calităţilor sale fizice, dobândite după ani de înot, şi minţii sale agere.

            În timpul operaţiunilor militare, armata americană a Nordului a folosit baloane captive pentru misiuni de observare asupra poziţiilor inamice. Acestea l-au fascinat pe tânărul german, atras tot mai mult de înălţimi şi de dorinţa de a ale face accesibile omului.

            După ce Războiul de Secesiune s-a încheiat cu victoria nordiştilor, Ferdinand von Zeppelin s-a întors în patrie, dar nu pentru  a se odihni. În 1866  a izbucnit războiul dintre Prusia şi Austria, în care, bineînţeles, s-a implicat. Era să îşi piardă viaţa, dar şi de această dată calităţile sale de bun înotător l-au salvat de la moarte.

            Câţiva ani mai târziu, alt răzbi a izbucnit în Europa: cel dintre Prusia şi Franţa. Comandând o patrulă de cavalerie din Wurtenberg, căpitanul conte Ferdinand von Zeppelin a pătruns destul de adânc în liniile franceze, tăind legăturile de comunicaţie.

            În sfârşit, după încheierea conflictului, contele a trecut la activităţi paşnice. O perioadă a fost ambasadorul ducatului de Wurtenberg, apoi, la 52 de ani, s-a dedicat ştiinţei, vechea sa pasiune. Era hotărât să construiască un balon dirijabil. Încercări mai fuseseră făcute, dar cu rezultate destul de modeste. Unii oameni de ştiinţă ai vremii, cum ar fi fizicianul Herman von Helmholtz, spuneau chiar că este o imposibilitate fizică să urneşti din loc un balon de dimensiuni mari.

Dirijabilul uriaş decolează!

            Având nevoie de mulţi bani pentru punerea în practică a proiectului său, Zeppelin a bătut la multe uşi de oameni bogaţi, dar fără niciun folos. A hotărât şi îşi prezinte planul şi Ministerului de Război, care putea folosi balonul în scopuri militare. Iniţial, acesta şi-a dat acordul, mai ales că fizicianul Helmholtz şi-a schimbat părerea, spunând că o încercare trebuie făcută şi că ar exista şanse de izbândă. Fizicianul a murit şi, din cauza sumelor mari cerute şi a opoziţiei altor oameni de ştiinţă, propunerea lui Zeppelin a căzut.

            Cel care înfruntase primejdiile şi moartea de atâtea ori nu s-a lăsat descurajat şi a hotărât că invenţia sa, folositoare umanităţii, poate fi realizată cu sprijinul oamenilor obişnuiţi. A înfiinţat o societate anonimă, a primit un teren la Manzell de  la suveranul Wurtenbergului şi s-a apucat de treabă. Era anul 1899.

            Zeppelin, care avea acum gradul de general, a pornit bătălia inginerească. A ales pentru construcţie un lac pentru ca atunci când va ieşi din hangarul ancorat la unul din capete (deci care se mişcă în direcţia vântului) rezistenţa opusă suprafeţei uriaşe a acestuia să fie cât mai mică.

            În 1900, primul balon era gata. Avea o lungime de 128 de metri şi o lăţime de 11 metri. Corpul balonului era împărţit în 17 compartimente, în fiecare fiind un balon separat, umplut  cu hidrogen. Astfel, în caz că unul dintre baloane se spărgea, celelalte puteau să facă sigură continuarea zborului. Sub corpul dirijabilului se aflau două gondole din aluminiu, metal uşor, cu pereţi dubli, încărcate cu apă, care foloseau drept balast. Cele două gondole comunicau între ele. Urcarea, coborârea şi zborul propriu-zis se făceau cu ajutorul motoarelor cu benzină.

            În ziua de 2 iulie 1900, emoţiile erau mari printre constructorii balonului. Acesta urma să dovedească faptul că ideea lui Zeppelin nu era nebunească şi că munca lor nu fusese în zadar. Tensiunea sporea pe măsură ce pregătirile se apropiau de sfârşit. Pe la şapte şi jumătate seara, o sută de soldaţi au tras balonul afară din hangar. Zeppelin a dat ordinul de pornire, elicele au început să se învârtească, vârful balonului s-a ridicat şi, în aplauzele frenetice ale mulţimii, balonul a prins a zbura. A plutit o vreme împotriva vântului, a urcat apoi până la o altitudine de aproximativ 400 de metri, după care a aterizat. Pe la miezul nopţii, obosiţi, dar entuziasmaţi de reuşită, membrii echipei au băgat aeronava la adăpost în hangar. Fusese o victorie, umbrită doar de unele distrugeri datorate proastei manevrări la intrarea în hangar.

Neînfrântul Zeppelin

            Până în octombrie, balonul a fost reparat. Era gata un nou test, pe care l-a trecut cu brio: a zburat cu o viteză mare pentru acea vreme, de 9 metri pe secundă.

            Zeppelin era însă hotărât să construiască un  balon şi mai rapid. A apelat din nou la banii opiniei publice, cu rezultate modeste. A făcut însă eforturi mari şi a mai construit un balon. Soarta acestuia a fost tristă: la 17 ianuarie 1906 a fost prins într-o furtună şi, ajuns la sol, a fost distrus de vijelie. Amărăciunea constructorului era cu atât mai mare cu cât accidentul dădea apă la moară adversarilor proiectului, care spuneau că balonul nu putea să plece sau să aterizeze decât pe apă. Zeppelin, obişnuit cu încercările vieţii şi având o fire dârză, nu s-a lăsat bătut. A construit un nou balon, cu sprijinul celor care credeau în el.

            La 9 octombrie 1906, noul balon se avânta spre albastru cerului, în faţa unei mulţimi impresionante de oameni, între care se aflau suveranii Wurtenbergului şi curtea. În două ore, balonul a străbătut 94 km, conducătorii săi, Zeppelin însuşi şi inginerul Durr, pilotându-l şi împotriva vântului. A doua zi, balonul a zburat din nou, cu o viteză şi mai mare: 55 km pe oră. Contele Zeppelin era nespus de fericit, dar dornic să îşi îmbunătăţească invenţia. Un an întreg a lucrat la perfecţionarea balonului său, înainte de un nou zbor.

            După ce, în toamna anului 1907, balonul lui Zeppelina zburat în mai multe rânduri, contele s-a înfăţişat în faţa unei comisii parlamentare, informând-o despre invenţia sa. Comisia, impresionată, a hotărât să-şi însuşească brevetul pentru invenţia contelui.

Un inventator pentru eternitate

            Lucrurile păreau să meargă din ce în ce mai bine. Alt zeppelin, al patrulea, avea dimensiuni impresionante, cu o lungime de 132 de metri, un rezervor de benzină de 2000 de litri, capabil să susţină cele două motoare Diamler de 110 de cai putere pentru un zbor de 30 de ore. Cu acest balon a avut loc o nouă călătorie, la 4 august 1908, de la hangarul de la Friederichshafen până la Mainz şi apoi la Stuttgart. Deşi a avut câteva probleme tehnice, dirijabilul a aterizat cu bine, spre încântarea pasagerilor săi.

            După ce s-a asigurat că balonul este în ordine şi bine ancorat, Zeppelin şi echipa tehnică au plecat spre binemeritata odihnă. În timpul nopţii însă o cumplită furtună a făcut praf balonul. După atâţia şi atâţia ani de muncă, eşecuri, perseverenţă şi victorii, munca lui Zeppelin se transformase într-un morman de fiare ruginite, cenuşă şi fum.

            Catastrofa nu a curmat eforturile contelui. A reuşit să strângă din nou bani, şase milioane şi jumătate de mărci. Baloanele sale au fost însă folosite nu numai pentru transportul de călători, ci şi pentru scopuri militare, aşa cum prevăzuse creatorul lor. Zeppelin a murit la 8 martie 1917, în plin război mondial, după ce asistase la performanţele militare ale invenţiei sale. Raidurile baloanelor sale aduseseră groază locuitorilor Angliei.

            După încheierea războiului, un alt balon, numit Z.R.III, a decolat în dimineaţa zilei de 12 octombrie 1924 de la  Friederichshafen. S-a înălţat maiestuos către cer, plecând către vest. A traversat cu bine Atlanticul. deşi a avut parte de o vreme potrivnică, cu furtuni puternice. După 78 de ore, balonul a aterizat cu bine la New York, străbătând fără escală 8200 km.

            Gloria baloanelor nu a ţinut foarte mult. Erau prea mari şi aveau un defect destul de grav: se aprindeau prea uşor. În plus, armata era mult mai încântată de noile avioane, care nu erau atât de vizibile ca zeppelinele. Dirijabilele şi-au încheiat existenţa după dispariţia creatorului lor, deşi au mai fost construite câteva. Cucerirea văzdului are însă multe de datorat vizionarului conte german.

Ştiaţi că…

… în 1909, armata germană a cumpărat primul zeppelin? Până la începutul războiului, numărul dirijabilelor a crescut la 7. În total, pe parcursul ostilităţilor au fost folosite 115 dirijabile, din care 77 au fost distruse sau avariate grav.

… primul raid german cu zeppeline a avut loc la 6 august 1914, asupra oraşului belgian Liege? În ianuarie 1915 au început raidurile asupra Marii Britanii, prin bombardarea localităţilor  Yarmouth şi King’s Lynn. Primul atac asupra Londrei a fost la 31 mai 1915, ucigând 28 de oameni şi rănind alţi 60. Raidurile asupra Marii Britanii au încetat în iunie 1917.

… balonul numit Graf Zeppelin a înconjurat Globul în 20 de zile? El avea cabine pentru pasageri, săli pentru ca aceştia să ia masa în cele mai bune condiţiişi saloane pentru a-şi petrece plăcut timpul?

• Sursa:Mihaela Puiu, Pagini de aur din Istoria Universală, vol. I, Editura Porţile Orientului, 2002,  Iaşi, p. 34-40.