Gimnaziu

România după Marea Unire – schiţa lecţiei (clasa a VIII-a)

Schiţa lecţiei în format pdf pentru listare: România după Marea Unire


La 29 decembrie 1919, primul Parlament al României Mari ales pe baza votului universal a aprobat documentele prin care Basarabia, Bucovina, Transilvania şi Banatul se uneau cu România. Aceasta avea o suprafaţă de 295 049 km2.

Pentru consolidarea Marii Uniri şi a statului roman, erau necesare o serie de reforme:

  1. în 1920, s-a realizat unificarea monetară, leul fiind moneda naţională, după ce fuseseră retrase monedele străine care circulaseră în timpul războiului şi cele din teritoriile revenite la România;
  2. reforma agrară (1921) a fost cea mai radical din Europa, deoarece marii moşieri au fost expropiaţi şi toate moşiile mai mari de 100 de hectare au fost împărţite la aproximativ 1,4 milioane de familii ţărăneşti;
  3. reforma financiară (1921), prin care sistemul de impozite a devenit unitar la nivelul întregii ţări;
  4. reforma învăţământului, din anul 1924, a adus unificare sistemului de învăţământ.
  5. prin ridicarea Mitropoliei Ortodoxe la rangul de Patriarhie, în anul 1925, s-a confirmat autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, de care aceasta se bucura, practic, încă din 1885;
  6. reforma administrativă din anul 1925 a dus la înlăturarea particularităţilor administrative din teritoriile unite cu România în anul 1918. Astfel, România a fost organizată în 71 de judeţe.

023. ORGANIZAREA ADMINISTRATIVA A ROMANIEI IN PERIOADA 1918 - 1938

Din punct de vedere economic , după greutăţile cauzate de efortul de participare la Primul Război Mondial, a urmat o perioadă de dezvoltare, întreruptă de Marea Criză dintre anii 1929 şi 1933. O nouă perioadă de dezvoltare economică a fost cea dintre anii 1934 şi 1939. Anul de vârf al evoluţiei economiei româneşti din perioada interbelică a fost 1938.

Pe plan social, ţărănimea a continuat să rămână clasa cea mai numeroasă, dar a crescut şi numărul muncitorilor industriali şi al intelectualităţii.

Studiu de caz. Integrarea provinciilor româneşti şi statutul minorităţilor

  • Reformele administrative dintre anii 1918 şi 1925 au dus la integrarea deplină a provinciilor româneşti în cadrul statului. Până în anul 1920, au funcţionat organelle provizorii de conducere a acestora (Consiliul Dirigent, Secretariatele şi Directoratele).
  • Spre deosebire de perioada de dinainte de Primul Război Mondial, când omogenitatea etnică a ţării era mare, după 1918 provinciile unite cu ţara au contribuit la schimbarea structurii populaţiei. Pe lângă populaţia majoritară românească, în cadrul acestora erau şi minorităţi (maghiari, germani, ruşi etc.).
  • Minorităţile naţionale s-au bucurau în România interbelică de aceleaşi drepturi cu populaţia majoritară românească: aveau partide politice proprii, reprezentare în Parlament, şcoli în limbile materne, dreptul de a folosi limba maternal în justiţie, administraţie, aveau publicaţii proprii.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.