Textul în format pdf pentru listare: Alexandru cel Mare

• în timpul regelui Filip al II-lea, Macedonia a devenit cea mai mare putere din Peninsula Balcanică, impunându-şi hegemonia şi asupra cetăţilor greceşti;
• punctul culminant al raporturilor Macedoniei cu lumea greacă a fost în anul 338 î.Hr., când o coaliţie formată din mai multe cetăţi elene a fost înfrântă de armata macedoneană; în urma acestei victorii, cetăţile greceşti au recunoscut hegemonia macedoneană, iar la Congresul de la Corinth, din anul 337 î.Hr., s-a hotărât declanşarea ostilităţilor împotriva Imperiului Persan, sub pretextul răzbunării atrocităţilor făcute de perşi în Grecia în timpul războaielor medice;
• comandantul expediţiei a fost Filip al II-lea, însă nu a reuşit să ducă la împlinire planul său, fiind asasinat de complotiştii din anturajul său în 336 î.Hr.;
• epoca elenistică este deschisă de campaniile lui Alexandru cel Mare (Alexandru al III-lea), fiul lui Filip al II-lea, împotriva Imperiului Persan. Denumirea de „elenistică” a fost dată acestei perioade de istoricii veacului al XIX-lea, pentru a marca întreaga perioadă cuprinsă de la campaniile lui Alexandru până în anul 31 î.Hr., când ultimul regat elenistic, Egiptul, a căzut sub dominaţia romană;

Alexandru Macedon (336-323 î.Hr.) a fost o personalitate excepţională a istoriei universale. El a dovedit calităţi ieşite din comun de om politic şi de comandant militar. Prin acţiunile sale, a produs schimbări radicale pe harta politică a vremii. Este unul din exemplele cele mai clare despre felul cum o puternică personalitate poate influenţa evoluţia istorică a lumii;

• după moartea lui Filip al II-lea, Alexandru cel Mare, în vârstă de numai 20 de ani, a fost recunoscut rege al Macedoniei şi conducătorul ligii panhellenice care trebuia să înceapă războiul împotriva Imperiului Persan. Încă de la începutul domniei sale, Alexandru a reprimat orice încercare a tracilor, ilirilor sau grecilor de a pune în discuţie hegemonia macedoneană;
• în anul 334 î.Hr., Alexandru cel Mare începe campania împotriva Imperiului Persan. Pentru aceasta el a mobilizat forţele armatei macedonene şi greceşti, la care se adăugau unele contingente tracice şi ilirice;
• această armată era însă mult mai mică decât cea pe care o putea opune Imperiului Persan. În ciuda acestei evidenţe, Alexandru i-a înfrânt pe perşi la Granicos şi la Issos, profitând şi de incapacitatea regelui persan Darius al III-lea, care nu a ştiut să pună în valoarea superioritatea numerică a armatei sale;
• în urma acestor victorii, Alexandru a cucerit cea mai mare parte a Asiei Mici, regiunea siro-palestiniană, pentru ca în anul 332 î.Hr. să cucerească Egiptul. Încă din această fază a războiului, s-a putut observa politica pe care Alexandru înţelegea să o ducă în teritoriile cucerite. Este vorba de atragerea aristocraţiei locale de partea cuceritorilor, cu scopul de a realiza o fuziune etnică şi culturală între greco-macedoneni şi orientali. De asemenea, el a acceptat să fie recunoscut ca faraon al Egiptului, iar în anii următori a devenit moştenitorul imperiului Ahemenizilor;

• în anul 331 î.Hr. are loc bătălia de la Gaugamela, la est de Tigru, încheiată cu victoria lui Alexandru. Regele Darius al III-lea s-a retras, împreună cu numeroşi satrapi în partea de răsărit a imperiului. Curând după această bătălie el va fi asasinat de satrapul Besos, care s-a proclamat „rege al regilor”;
• după ce îşi consolidează stăpânirea în Babilonia şi în vestul Iranului, Alexandru continuă urmărirea lui Darius şi a succesorului său. Campania orientală durează până în anul 326 î.Hr., în timpul căreia vaste teritorii, până în centrul Indiei, au ajuns sub stăpânirea lui Alexandru, care a desfiinţat astfel, pentru mai multe secole, statul iranian;
• revenit în Babilonia, Alexandru se îmbolnăveşte şi moare în anul 323 î.Hr., la doar 33 de ani;
• imperiul creat de Alexandru era prea puţin consolidat. Din această cauză, după moartea sa a început o lungă dispută pentru moştenirea sa, mai cu seamă că el nu avea un moştenitor adult. Această luptă pentru succesiune este denumită epoca diadohilor (= a urmaşilor). Diadohii erau principalii generali ai lui Alexandru. Această epocă ţine până în 281 î.Hr., când ultimii urmaşi mor asasinaţi.