Gimnaziu

Războiul peloponnesiac (431-404 î.Hr.)

Textul în format pdf pentru listare: Războiul peloponnesiac

  • pentru reconstituirea acestei perioade, istoricii dispun de izvoare relative puţine, dar de bună calitate. Este vorba de în primul rând de Războiul Peloponnesiac al lui Tucidide şi Hellenika a lui Xenofon;

Houghton_STC_24058_(B)_-_Thucydides

  • războiul a fost precedat de unele acţiuni care au sporit neîncrederea dintre cele două blocuri politice şi militare, care sunt denumite de obicei drept pretexte pentru începerea acestuia;
  • este vorba despre conflictul din Korkyra, o insulă aflată în vestul Greciei (azi Corfu), de conflictul Potideei, o colonie corinthiană, precum şi de aşa numita psefisma (decret) megariană. Aceste trei pretexte, în care erau implicate două dintre cele mai de seamă cetăţi din liga peloponnesiacă, Corinthul şi Megara, arată că războiul peloponnesiac nu a fost datorat numai diferenţelor ideologice, ci că interesele economice au jucat un rol foarte important;
  • deschiderea ostilităţilor a fost decisă în Congresul de la Sparta, unde spartanii sub presiunea reprezentanţilor Corinthului şi Megarei, au fost nevoiţi să iasă din expectativă şi să ia conducerea forţelor peloponnesiace;
  • în ceea ce priveşte strategia adoptată de cele două tabere, fiecare parte înţelegea să-şi pună în valoare atuurile proprii. Liga peloponnesiacă era mult mai puternică în ceea ce priveşte armata pe uscat, în timp ce liga ateniană avea o flotă superioară. Cunoscând această realitate, Pericle a imaginat un plan de ducere a războiului care să pună accentual pe acţiunile flotei;
  • războiul, foarte îndelungat, are mai multe perioade:
  1. 431-421 î.Hr. – este războiul arhidamic, numit aşa după numele regelui spartan Arhidamos care conduce trupele peloponnesiace. Victoriile şi înfrângerile se succed în ambele tabere.
  2. 421-415 î. Hr. – este cea de-a doua perioadă, începe cu pacea lui Nikias, numită aşa după omul politic atenian care a contribuit la încheierea acestei păci şi durează până la hotărârea ecclesiei ateniene de a face o campanie militară în Sicilia;
  • expediţia ateniană din Sicilia s-a terminat cu un dezastru pentru atenieni din care nu şi-au mai revenit. Nikias îşi asumă singur conducerea unei expediţii pe care nu o dories, după dezertarea lui Alcibiade, promotorul expediţiei în Sicilia;
  • armata ateniană a suferit un eşec lamentabil; în 413 î.Hr., supravieţuitorii au fost închişi în latomii (cariere de pietre) în apropierea oraşului (Siracuza), unde mulţi au murit de foame şi de epuizare.

i.ir_.batalia-de-la-siracusa-1024x748

  1. 415-404 î.Hr. – este perioada finală a războiului, caracterizată prin înfrângeri repetate ale Atenei şi prin imixtiunea statului persan în acest conflict fraticid;
  • aurul persan le-a permis spartanilor să pună la punct o puternică flotă de război şi să-şi cumpere aliaţi printre cetăţile confederaţiei de la Delos, cărora le promitea eliberarea de sub jugul atenian şi care, de altfel, nu întârziară să se revolte (Chios în 412 î. Hr, apoi Eretria şi Miletul);
  • victoriile spartane din Sicilia, precum şi cea persană de la Aigos Potamos a obligat Atena să capituleze (404 î.Hr.); pacea care s-a încheiat prevedea predarea flotei ateniene, distrugerea fortificaţiilor Atenei, rechemarea exilaţiilor, părăsirea tuturor posesiunilor exterioare şi alianţă defensivă şi ofensivă cu Sparta.

Spartans Engaging in Battle

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.