Textul în format pdf pentru listare: Formarea statului naţional

Unirea Basarabiei cu România

• 27 martie /9 aprilie 1918
•              Desfăşurarea revoluţiei ruse a creat cadrul prielnic pentru unirea Basarabiei cu România. După ce ţarul a fost detronat, populaţia provinciei începe să se organizeze.
•             În primăvara anului 1917 apare Partidul Naţional Moldovenesc, care va coordona lupta de eliberare naţională. Tot în acelaşi timp apare şi ziarul „Cuvânt moldovenesc”, condus de Pantelimon Halipa, unul dintre cei mai înfocaţi susţinători ai unirii cu România.
•             În octombrie 1917 la Chişinău are loc Congresul soldaţilor moldoveni care a hotărât formarea primului parlament al provinciei  – Sfatul Ţării, condus de Ion Inculeţ şi alcătuit din 84 de deputaţi moldoveni. În noiembrie Sfatul Ţării anunţă autonomia Basarabiei şi îşi alege ca organ executiv un Consiliu al Directorilor. Situaţia în interior începe să fie tulburată de soldaţii ruşi, care se întorceau de pe frontul din Moldova după încheierea armistiţiului cu Germania. De asemenea, Ucraina, care urmărea separarea de Rusia, avea pretenţii de anexare a Basarabiei.
•             Pe 2 decembrie 1917 Sfatul Ţării proclamă Republica Democratică Moldovenească , cu statut de autonomie dar în cadrul Rusiei. Acum, ca şi alte naţionalităţi din fostul imperiu ţarist, moldovenii vor profita de Declaraţia drepturilor popoarelor din Rusia, dată de Lenin, declaraţie care acordă acestor popoare dreptul la autodeterminare, mergând până la despărţirea de Rusia. În ianuarie 1918 Ucraina îşi proclamă independenţa şi îşi sporeşte pretenţiile de anexare a Basarabiei. Câteva unităţi militare ucrainene pătrund în provincie, iar grupurile de soldaţi ruşi, retraşi de pe front, se transformă în bande care jefuiesc populaţia şi creează dezordine. În această stare de nesiguranţă şi haos, Consiliul Directorilor cere sprijinul armatei române, care, în ianuarie, pătrunde în provincie şi face ordine. Pătrunderea armatei române în provincie şi dezarmarea printre altele şi a unităţilor Rumcerod (trupe bolşevice din Basarabia) a făcut ca guvernul comunist al lui Lenin să rupă relaţiile diplomatice cu România şi să confişte tezaurul românesc, trimis spre păstrare în Rusia.
•             Pe 24 ianuarie 1918, în ziua în care se unise Moldova cu Ţara Românească, Sfatul Ţării a proclamat independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti.
•             Pe 27 martie/ 9 aprilie 1918 Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România.

Unirea Bucovinei cu România

• 15/28 noiembrie 1918
•              Pe aproape toată perioada Marelui Război, Bucovina a fost teatru de operaţiuni, fiind de trei ori cucerită de ruşi şi recucerită de autro-ungari. În toamna anului 1918, în lunile octombrie-noiembrie, când Dubla Monarhie se dezintegra, lupta naţională a românilor se intensifica. Dar aici situaţia demografică nu era aceeaşi ca în Basarabia, politica de germanizare, dar mai ales de slavizare (cu ucraineni şi ruteni) schimbase raportul între români şi alogeni. Partea de nord, dintre Nistru şi Prut era populate mai ales de ucraineni, în timp ce populaţia românească era mai densă în sud.
•             Habsurgii doreau să anexeze Bucovina la Galiţia, iar ucrainenii ţinteau anexarea ei la Ucraina, dacă nu toată, cel puţin partea de nord. Mai grav era faptul că o parte a fruntaşilor români, conduşi de Aurel Onciul, susţinea ideea împărţirii provinciei între România şi Ucraina, iar un alt grup, reprezentat de parlamentarii bucovineni de la Viena, condus de Constantin Isopescu-Grecul, milita pentru organizarea unui stat autonom, în cadrul unui Imperiu Habsburgic federalizat. Cel mai puternic current era însă cel ce susţinea unirea întregii provincii cu România, condus de Iancu Flondor şi Sextil Puşcariu, ultimul fiind şi conducătorul ziarului Glasul Bucovinei, în care se cerea ca viitorul provinciei să se hotărască în cadrul românismului.
•             Pe data de 14/ 27 octombrie 1918 la Cernăuţi, din initiativa celor doi fruntaşi are loc o Adunare naţională a populaţiei româneşti din provincie. Aici se formează un Consiliu Naţional Român şi un Comitet Executiv, condus de Iancu Flondor. Adunarea Naţională a românilor a hotărât unirea Bucovinei cu celelalte teritorii româneşti din Austro-Ungaria, fără să amintească deschis de unirea cu România, deoarece Ucraina concentrase trupe în partea de nor a provinciei. Mai mult, trupele ucrainene se pregăteau să ocupe şi partea sudică, în condiţiile în care Dubla Monarhie se prăbuşea. Situaţia fiind destul de grea, Consiliul Naţional Român cere ajutor militar României. Trupele române intră în Cernăuţi pe 11 noiembrie şi obligă soldaţii ucraineni să se retragă. Pe 15 /28 noiembrie 1918 are loc la Cernăuţi Congresul General al Bucovinei, la care participă şi reprezentanţi ai populaţiei germane, polone şi ucrainiene, congress care a votat în unanimitate Unirea Bucovinei cu România, în fruntea guvernului rămânând, până la deplina unire administrativă, Iancu Flondor.

Unirea Transilvaniei cu România

• 18 noiembrie/ 1 decembrie 1918
•             Făcând parte din Imperiul Austro-Ungar, Transilvania participă activ la război, mulţi dintre locuitorii săi fiind înrolaţi în armată şi obligaţi să lupte împotriva românilor. După retragerea armatei române din Transilvania în toamna lui 1916, acţiunile represive ale autorităţilor maghiare se înăspresc. Muşţi români sunt arestaţi, au domiciu forţat sau sunt puşi sub urmărire. Fruntaşii politici ai românilor sunt ţinuţi sub o strictă supraveghere, presa românească este suspendată şi multe şcoli sunt închise. Cu toate acestea au loc numeroase mişcări între 1916-1918 pe Valea Jiului şi în oraşe ca Oradea, Cluj, Braşov şi Timişoara. În anul 1918, odată cu înfrângerile suferite pe front, situaţia monarhiei austro-ungare se deteriorează serios şi se creează condiţii pentru reluarea luptei naţionale. Această luptă trebuia să se desfăşoare şi pe plan extern, deoarece unele dintre Marile Puteri nu cunoşteau exact situaţia Transilvaniei şi drepturile României asupra ei.
•             Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor se transformă în Liga pentru unitatea politică a tuturor românilor şi Bucureştiul devine punctul spre care se îndreaptă atenţia românilor de pretutindeni. În aprilie 1918 se ţine la Roma un Congres al popoarelor asuprite din Imperiul Austro-Ungar, la care participă şi reprezentanţi ai românilor şi aici se decide continuarea luptei de eliberare naţională.
•             La începutul lunii octombrie 1918 se formează la Paris Consiliul Naţional al Unităţii Româneşti, condus de Take Ionescu, care publică ziarul La Roumanie. Foarte mulţi diplomaţi şi oameni politici români activează în marile capitale europene, prezentând cauza unităţii românilor şi arătând că drepturile României asupra Transilvaniei sunt legitime.
•             În toamna anului 1918 întreg Imperiul Austro-Ungar este cuprins de mişcări revoluţionare ale popoarelor supuse. În Transilvania mişcările populaţiei româneşti sunt deosebit de puternice, chiar dacă după asasinarea primului ministru Tisza şi preluarea puterii la Budapesta de către Mihaly Karoly politca maghiară spre naţionalităţi este mult mai deschisă. Ungaria era pe cale să se declare independentă, dar dorea între graniţele sale şi Transilvania, la fel ca la 1848.
•             Pe acest fundal, în toamna anului 1918, Partidul Naţional Român îşi reia activitatea şi pe 29 septembrie /12 octombrie 1918 Comitetul Executiv al său se întruneşte la Oradea şi dă o declaraţie prin care contestă dreptul Parlamentului de la Budapesta de a mai reprezenta Trasilvania. Declaraţia de independenţă a naţiunii române este citită în şedinţa parlamentului maghiar de Alexandru Vaida-Voievod, care susţine dreptul românilor la autodeterminare, declanşând furia parlamentarilor maghiari care erau pe punctul de a-l linşa.
•             Pe 3 /16 octombrie 1918 împăratul Carol I face o ultimă şi disperată încercare de a salva Imperiul, dând manifestul Către popoarele mele credincioase, în care propune reorganizarea statului pe baze federale.
•             Pe 18 /31 octombrie 1918, la iniţiativa fruntaşului social-democrat, Ion Flueraş, se formează la Budapesta Consiliul Naţional Român Central (C.N.R.C.) alcătuit din 6 reprezentanţi ai P.N.R. şi 6 ai P.S.D. Social-democraţii români şi-au dat seama că programul lor politic se poate realiza mai bine într-un stat naţional unitar. După câteva zile de la înfiinţare, C.N.R.C. îşi mută sediul la Arad, de unde coordonează lupta naţională a românilor. În luna noimebrie se creează în Transilvania numeroase consilii naţionale locale româneşti sau chiar gărzi naţionale pentru a-i apăra pe români de agresiunile trupelor şi autorităţilor maghiare.
•             Pe 6 noiembrie C.N.R.C. înaintează un manifest naţiunii române, în care arată că el reprezintă această naţiune care are dreptul la autodeterminare şi îndeamnă populaţia românească să-şi organizeze gărzi înarmate pentru a se apăra de atacurile gărzilor maghiare.
•             Pe 9 noiembrie 1918 C.N.R.C. anunţă autorităţile maghiare că a preluat puterea în Transilvania.
•             Între 13-15 noiembrie la Arad se poartă tratative între reprezentanţi ai C.N.R.C. şi ai guvernului maghiar. Delegaţia maghiară propune autonomia Transilvaniei, dar în cadrul Ungariei în timp ce partea română dorea separarea, lucru exprimat cu claritate de Iuliu Maniu. După eşuarea acestor tratative, C.N.R.C. cere României să trimită trupe în Transilvania, deoarece gărzile maghiare trecuseră la atacarea populaţiei româneşti. După intrarea trupelor române, C.N.R.C. preia puterea şi controlul în Transilvania şi publică în străinătate manifestul Către popoarele lumii, în care arată cauzele eşuării tratativelor de la Arad şi prezintă dorinţelor românilor din Transilvania, Banat şi Ungaria. Apoi C.N.R.C. anunţă convocarea unei Mari Adunări Naţionale la Alba Iulia pentru 18 noiembrie /1 decembrie 1918.
•             Pe 1 decembrie/ 18 noiembrie 1918 are loc Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, la care participă 1228 de delegaţi. Alături de ei vin şi aproximativ 100.000 de locuitori din majoritatea aşezărilor Transilvaniei. Vasile Goldiş a citit Rezoluţia de unire: „Adunarea naţională a românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, în ziua de 18 noiembrie (1 decembrie), decreatează unirea acelor români şi a teritoriilor locuite de dânşii cu România”.