Naţiunea reprezintă o comunitate formată pe baza unor elemente economice (existent unei pieţe commune); lingvistice (o limbă comună, deşi există şi naţiuni care vorbesc mai multe limbi, precum cea elveţiană); legislative (legi aplicate pe întreg teritoriu al ţării), culturale (cultură şi trecut istoric proprii, sistem de învăţământ unic).

Dezvoltarea conştiinţelor naţionale, în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, a dus la intensificarea luptei pentru formarea de state naţionale proprii, independente. Aceasta s-a desfăşurat sub diferite forme: războiul de independenţă (S.U.A.); luptă pentru eliberarea de sub dominaţia imperiilor multinaţionale (grecii, sârbii, alte popoare sud-est europene); luptă a popoarelor de sub dominaţia colonială (în America Latină, Asia, Africa), luptă pentru unificarea politică naţională (Italia, Germania, România).

Unificarea Moldovei şi a Ţării Româneşti s-a realizat în 1859, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor. Statul a fost unificat deplin în 1862, proclamându-şi independenţa faţă de Imperiul Otoman în 1877. Prin tratatele de pace din 1878, aceasta a fost recunoscută pe plan internaţional, iar Dobrogea şi Delta Dunării au revenit României.

Studiu de caz. Italia, Germania şi Statele Unite ale Americii

Unificarea politică a Italiei, desfăşurată în etape, s-a realizat în jurul Regatului Piemontului şi a Sardiniei: acesta a eliberat Lombardia de sub stăpânirea Austriei, cu ajutorul Franţei (1859); Modena, Regatul Neapolelui, Parma şi Toscana s-au unit cu Piemontul în 1860; Victor Emanuel al II-lea a fost proclamat rege al Italiei în 1861; Veneţia a fost eliberată de sub stăpânirea austriacă, revenind statului italian în 1866; Roma, eliberată, a devenit capitala Italiei. În procesul de unificare a Italiei s-au remarcat regele Victor Emanuel al II-lea, Camillo Cavour şi Giuseppe Garibaldi.

Germania s-a unificat tot în etape, în jurul Prusiei. În 1864, Prusia a înfrânt Danemarca şi a alipit ducatul Schleswig. Victorioasă în războiul cu Austria, în 1866, Prusia a fost Conferaţia Germană de Nord, pe care o domina şi din care Austria era exclusă. Prin victoria asupra Franţei, în războiul din 1870-1871, au fost anexate Alsacia şi Lorena, iar Wilhelm I a fost încoronat împărat al Imperiului German. În procesul de unificare, un rol însemnat l-a avut cancelarul prusac Otto von Bismarck.

După cucerirea independenţei, Statele Unite ale Americii s-au extins territorial: diferite state au fost admise în uniune (Missouri, California, Utah); în 1803, Louisiana a fost cumpărată de la Franţa; Florida a fost cumpărată de la Spania, în 1819; Texasul a intrat în component S.U.A. după războiul cu Mexicul, în 1845; Alaska a fost cumpărată de la Rusia, în 1867.

Sursa: Cristian Vornicu, Magda Stan, Istoria de nota 10, Editura Cd Press, 2010, Bucureşti, p. 16-17.