• Textul în format pdf pentru listare: Când Stalin a jefuit o bancă

             În ziua de 13 iunie 1907, cu puţin înainte de ora 11, două trăsuri bine păzite au pătruns încet în piaţa centrală a oraşului Tiflis (actualul Tbilisi), capitala Georgiei. Într-una dintre ele şedea, în toată splendoarea lui casierul Băncii de Stat; în cealaltă erau îngrămădiţi poliţişti şi soldaţi. Amândouă erau înconjurate de numeroşi călăreţi, gata să-şi folosească pistoalele. Toate aceste măsuri de siguranţă erau cât se poate de întemeiate, căci în trăsuri se găsea o sumă colosală, peste 1.000.000 de ruble (7.000.000 de lire sterline), care trebuia transportată la noua bancă de stat.

            Nimeni nu bănuia că vestea cu privire la transportul banilor ajunsese şi la urechile lumii interlope georgiene. Iar unul dintre cei mai îndrăzneţi lideri ai ei, Iosif Vissarionovici Djugaşvili – cunoscut mai târziu ca Stalin – îşi pusese în gând să dea o lovitură de efect. Bolşevicii aveau nevoie urgentă de bani. Stalin a discutat despre jaf cu Lenin, care şi-a dat aprobarea.

            Stalin ştia că, pentru a da o astfel de lovitură, era nevoie de multă cutezanţă. Şi mai ştia că avea nevoie de ajutorul unei bande în care să poată avea încredere. Asemenea oameni erau uşor de găsit la Tiflis. El însuşi mai fusese implicat în jafuri şi avea un grup de infractori pe ale căror servicii se putea bizui.

            Jaful a fost plănuit în cele mai mici detalii. Douăzeci de briganzi înarmaţi umblau încoace şi încolo prin piaţa centrală a oraşului, aşteptând sosirea trăsurilor. La colţurile străzilor şi pe acoperişuri fuseseră puşi oameni care stăteau la pândă. O altă bandă se ascundea întruna dintre tavernele aflate în vecinătatea pieţei. Stalin racolase şi două fete, complice de încredere, care şi-au ocupat şi ele poziţiile în apropiere. Toţi vegheau şi aşteptau.

            Curios este că Stalin s-a ţinut departe de eveniment. După comiterea jafului nimeni nu a putut spune dacă el s-a implicat ori nu s-a implicat activ în acesta. Un martor afirmă că Stalin a aruncat prima bombă de pe un acoperiş, dând semnalul de începere a atacului. Altul spune că el a fost numai cel care a plănuit jaful. Altul pretinde că Stalin era de fapt la gară, pregătit să o şteargă dacă lucrurile ieşeau prost.

            Trăsurile au intrat legănându-se în piaţă exact cum era prevăzut. Unul dintre gangsteri a coborât încet ziarul făcut sul pe care îl ţinea în mână, dându-le astfel celorlalţi semnalul aşteptat. După câteva secunde, s-au produs o explozie orbitoare şi o bubuitură asurzitoare în timp ce banda lui Stalin a aruncat cu grenade de mână în cai. Bietele animale au fost sfâşiate în bucăţi, la fel şi soldaţii şi poliţiştii. În câteva clipe, liniştita piaţă s-a transformat în scena unui carnaj. Pavajul era plin de sânge, maţe şi mădulare omeneşti.

            Când gangsterii s-au repezit la trăsuri, unul dintre cai – schilodit, dar încă viu – s-a ridicat pe picioarele din spate şi a luat-o la fugă prin piaţă, trăgând după el trăsurile cu bani. Fiindcă alerga din ce în ce mai repede, exista pericolul să se facă nevăzut. Unul dintre oamenii lui Stalin s-a luat după cal şi, cuprins de disperare, a mai aruncat o grenadă sub burta lui. Grenada a explodat provocând efecte devastatoare. Calul a fost sfâşiat, iar trăsurile avariate au fost oprite.

            Înainte să îşi dea seama cineva ce se petrece, a început jaful. Cel mai fidel complice al lui Stalin, un bandit căruia i se zicea Căpitanul Kamo, şi-a făcut apariţia pe capra unei trăsuri, în care tovarăşii lui s-au grăbit să arunce bancnotele. Apoi, Kamo a dat bice cailor şi a dispărut în mare viteză, scăpând de eventualii urmăritori.

            Măcelul provocat de atac a fost impresionant. Şase oameni au fost ucişi de grenade şi focurile de armă, iar alţi 40 au fost răniţi. Ca prin minune, bandiţii au scăpat nevătămaţi.

            Banii furaţi au fost duşi la o casă conspirativă, fiind repede ascunşi într-o saltea şi, ulterior, scoşi clandestin din ţară. Nici Stalin, nici altcineva implicat în jaf nu au fost vreodată prinşi, cu toate că au fost trimişi zeci de detectivi să facă cercetări. A fost jaful perfect.

            Dacă însă lovitura în sine a reprezentat pentru Stalin un triumf, ce a urmat a fost mai puţin plăcut. Între banii furaţi se găseau mai multe bancnote de 500 de ruble ale căror serii erau cunoscute de autorităţi, astfel că ele nu au putut fi cheltuite.

            Jaful a fost însă o acţiune extraordinar de îndrăzneaţă şi avea să aibă o influenţă favorabilă asupra lui Stalin, care s-a dovedit a fi un abil organizator şi un om care, în luptă, nu cunoştea mila. Această cruzime a lui a ieşit în evidenţă atunci când a preluat conducerea Uniunii Sovietice. Cei şase civili nevinovaţi ucişi în piaţa centrală din Tiflis nu au fost ultimele sale victime.

• Sursa: Giles Milton, Când Churchill a dat iama în oi şi Stalin a jefuit o bancă, Editura Corint, 2020, Bucureşti, p. 112-114.