Gimnaziu

Congresul de la Viena. Sfânta Alianţă şi eşecul politicii sale – schiţa lecţiei (clasa a VII-a)

vienna_1-820x300

Statele învingătoare asupra Franţei napoleoniene au organizat Congresul de pace de la Viena (1815). Acesta a fost dominat de ţările conservatoire (Austria, Prusia, Rusia), care doreau restauraţia vechilor regimuri politice absolutist, pe baza legitimismului.

350px-CongressVienna

Principalele prevederi menţionate în Actul final (9 iunie 1815)  erau:

  • reducerea teritorială a Franţei la graniţele din 1792;
  • crearea Regatului Ţărilor de Jos (Belgia şi Olanda);
  • formarea Confederaţiei Germane (din 34 de stateşi 4 oraşe libere);
  • recunoaşterea anexărilor teritoriale ale Rusiei;
  • menţinerea fărămiţării politice a Italiei şi a stăpânirea străine asupra a numeroase popoare.

40249-l

Pentru menţinerea statu-quo-ului (a graniţelor şi a ordinii conservatoire), puterile învingătoare au format, la Paris, Sfânta Alianţă (Wilhelm al II-lea al Prusiei, Francisc I de Habsburg al Austriei şi Alexandru I al Rusiei). Ele urmăreau intervenţia şi sprijinul reciproc în înfrângerea acţiunilor revoluţionare sau de eliberare a popoarelor. În Sfânta Alianţă a fost primită şi Franţa (1818). Sfânta Alianţă a înfrânt unele revoluţii (ca în 1823, Spania).

Lupta popoarelor pentru drepturi şi pentru eliberare naţională a luat forme ca:

  • apariţia unor mişcări conspirative, societăţi secrete (carbonarii italieni, societatea grecească Eteria etc.);
  • redactarea de memorii, prin care enunţate dorinţele popoarelor;
  • declanşarea de revolte şi revoluţii împotriva regimurilor conservatoire sau a stăpânirii străine.

Sfânta Alianţă a eşuat în politica sa: prin revoluţia din 1830, dinastia de Bourbon a fost îndepărtată de la tron în Franţa; prin revoluţie, Belgia s-a separate de Olanda, în 1830; în alte ţări, au fost introduce diferite reforme liberale.

Imperiul Otoman se găsea într-o criză accentuată (“Problema sau Chestiunea orientală”), iar Imperiul Habsburgic şi Rusia urmăreau să-i preia teritoriile, devenind rivale. Alte puteri, ca Anglia, doreau menţinerea Imperiului Otoman, pentru a împiedica Rusia să îşi extindă dominaţia în strâmtori.

harta

Studiu de caz. Grecia (1821-1829)

În contextul “Problemei orientale”, grecii au declanşat, în 1821, mişcarea de eliberare naţională de sub stăpânirea otomană, prin acţiunile societăţii secrete, Eteria. În război, grecii au fost ajutaţi de Anglia, Franţa şi Rusia. Otomanii s-au recunoscut înfrânţi prin Tratatul de pace de la Adrianopol (1829), independenţa Greciei fiind recunoscută pe plan internaţional (1830).

 

Sursa: Cristian Vornicu, Magda Stan, Istoria de nota 10, Editura Cd Press, 2010, Bucureşti, p. 8.

1 răspuns »

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.