Începuturile vieţii politice moderne în România – schiţa lecţiei + fişă de lucru (clasa a VIII-a)

În februarie 1866,conducerea României a fost preluată de o locotenenţă domnească.
La 10 mai 1866, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, din familia domnitoare a Prusiei, a depus jurământul solemn, la Bucureşti, ca principe al României.
Carol I a domnit ca principe între anii 1866 şi 1881. În 1881, România s-a proclamat regat, Carol I fiind încoronat ca rege.

Cele două mari grupări politice ale vremii – liberală şi conservatoare – au fost partidele politice care au guvernat România până la Primul Război Mondial: Partidul Liberal, întemeiat în 1875, şi Partidul Conservator, în 1880.

Studiu de caz. Constitutia din 1866

A fost prima realizare a domniei lui Carol I (fiind promulgată de principe la 1 iulie 1866). Documentul nu amintea suzeranitatea Imperiului Otoman asupra României. S-a inspirat dinn Constituţia Belgiei (1831), numărându-se printre cele mai democratice legi fundamentale din Europa vremii.

Potrivit Constituţiei:

statul român purta oficial numele de România;
România era definită ca monarhie constituţională ereditară;
principalele prerogative ale monarhului: şef al statului, comandant suprem al armatei, numirea guvernului, acordarea graţierii şi amnistiei, dreptul de „veto absolut”;
statul era organizat pe baza separării puterilor: puterea legislativă, exercitată de Parlament (bicameral, format din Senat şi Camera Deputaţilor, membrii săi fiind aleşi pe baza votului censitar); puterea executivă, reprezentată de guvernul format din miniştri, puterea judecătorească – instanţele de judecată, respectiv, Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie;
erau recunoscute drepturi şi libertăţi cetăţeneşti: garantarea dreptului la proprietate, egalitatea în faţa legii, libertatea persoanei şi a presei.

Constituţia din 1866 a creat cadrul juridic necesar dezvoltării statului român modern.

Sursa: Cristian Vornicu, Magda Stan, Istoria de nota 10, Editura CD Press, 2010, Bucureşti, p. 102-103.

Materiale de Istorie